Un eveniment excepțional Munay Ki, o experiență completă
Munay Ki înseamnă “puterea inimii” și include totalitatea activărilor energetice care trezește potențialul uman la maxima sa manifestare. Prin riturile Munay Ki ne acordăm vibrațional cu întreaga rețea a vietii și ne reluăm locul ca ființe care participă activ și conștient la creație.
Participând la cursul organizat de Școala Medicină Energetică Inca, în perioada 31.August – 3.Septembrie 2023 la Predeal, avem marea șansă de a primi aceste Rituri de la păstrătorii lor, șamanii Q´ero, urmașii Inca! Don Francisco, Don Pascual și Don Chino sunt șamani Pampamesayok, care, de multe decenii duc în lume mesajul Copiilor Soarelui: suntem cu toții făcuți din aceeași materie, Lumina, și avem nevoie doar să dăm vălurile deoparte.
Echipa Școlii Medicina Energetică Inca este formată din practicieni cu experiență de peste 10 ani: Radu Nagy, Florentina Popovici, Miruna Nagy, Iulia Barbu și Monika Puiu. Ei vor preda în cadrul cursului elemente din Roata Medicinei, exerciții și practici care ne vor ajuta să integrăm riturile si ne vor da unelte pentru a face față provocărilor vieții cotidiene.
Pe parcursul celor 4 zile vom face ceremonii, călătorii șamanice, ofrande sacre și practici de echilibrare și armonizare.
Atunci când ne adunăm în cerc în jurul focului sacru împreună cu șamanii Q´ero, portaluri se deschid, magia se întâmplă și vocile Naturii ne binecuvântează.
Acest curs este deschis tuturor, indiferent de nivelul de pregătire, iar familiile cu copii sunt binevenite!
Detalii găsiți aici: https://medicinaenergeticainca.ro/munay-ki/
De cum am aflat aceste lucruri, am întrebat-o pe Monika despre rituri și ceea ce am aflat a fost că ele deschid o paradigmă cu totul nouă asupra existenței, că nu sunt ceva ce poți învăța din vreo carte și pot deveni ceva care îți transformă radical existența.
Ceea ce numim azi Munay ki sunt 9 rituri diferite, cu rol de de deschidere si de protecție – ele au fost asamblate ca atare de Alberto Villoldo, psiholog și antropolog de origine americană, pornind de la cunoașterea adunată de la vindecători din Pădurea Amazoniană, din Anzi, din Nord și Sud deopotrivă. Primele rituri sunt mai personale, apoi totul devine din ce în ce mai spiritual.
Riturile pot fi văzute ca 9 download-uri energetice în structura noastră subtilă:
- Ritul Mâinilor vindecătoare – activează potențialul vindecător al mâinilor ca antene care receptează și transmit energie vindecătoare
- Ritul Kawak – deschide percepția sprituală numită și ochiul al treilea și capacitatea de a vedea in lumea energiei
- Ritul Benzilor de Putere și Protecție – fascicule de lumină ce sunt țesute în câmpul energetic pentru a ne proteja și hrăni cu energia primordială a elementelor
- Ritul Semințele Armoniei – primirea semințelor energetice ale arhetipurilor medicinale, care ne devin aliați în viața de toate zilele
- Ritul Pampamesayok, Pastratorii Zilei – vindecă relația cu femininul și ne conectează cu lumea plantelor, altarele și locurile de putere ale Mamei Pământ
- Ritul Altomesayok, Păstrătorii Înțelepciunii munților – vindecă relația cu masculinul și ne conectează cu energia munților și a maeștrilor spirituali
- Ritul Kurakakullak, Păstrători ai Pământului – ne ridică la înățimea ființelor stelare, gardieni ai Evoluției planetare
- Ritul Mosoq, Păstratorii Timpurilor – ne deschide portalul timpurilor și ne accelerează evoluția, pregătindu-ne să facem saltul cuantic într-o nouă eră
- Ritul Taytanchis, Ritul Creatorului – ultima treaptă, momentul în care Sinele cosmic se recunoaște, reflectă și se unește cu Sinele uman
Mi-a atras atenția în special un detaliu tehnic: că în acest curs Munay Ki riturile sunt predate atât de reprezentantii Q’ero, cât și de reprezentanții școlii Medicina Energetică Inca de la noi. În felul acesta fiecare primește riturile de două ori și fiecare are o învățătură completă – inclusiv a dimensiunii speciale în care aceste rituri străvechi pot deveni extrem de personale.
Fiecare participant care a primit riturile le poate da mai departe, altui participant. Nu este ceva ce păstrezi pentru tine, ci este ceva de dat mai departe – mai ales riturile care sunt de folos zilnic (care se adresează chakrelor de mai jos). Însă sunt unele rituri care pot fi date instantaneu celor care au nevoie de ele: de exemplu benzile de putere se pot da copiilor, pentru a nu fi atât de vulnerabili la invidie, la deochi.
Sunt rituri care te ajută să obții ajutorul de care ai nevoie: de exemplu banda neagră te conectează cu Mama-Pământ și poți spune: Mamă, ajută-mă să găsesc locul potrivit.
Banda roșie care este de apă curge. Poți cere: Mamă, lasa-mă să găsesc cuvintele potrivite ca ele să nu mă lege.
Banda aurie este foc sacru și soare. Poți cere: Mamă, arată-mi unde pot să strălucesc eu, unde pot eu să fiu văzut.
Banda argintie este pentru comunicare: Mamă, lasă-mă să fiu înțeles, conectat cu lumea dimprejur.
Dacă în zilele noastre mai sunt vindecători din poporul Q’ero, Don Chino, Don Pascual și Don Francisco sunt cei mai puternici reprezentanți. Mai există șamani din alte popoare, mai există cei care nu pleacă din satul lor. Dar șamanii care au lucrat și au învățat de mici și acum sunt disponibili sunt cei trei. Ei sunt chemați în toată lumea.
Acestea le-am aflat de la Monika, dar nu m-am lăsat până ce nu am căpătat de la ea încă o sursă de detalii – care de altfel au pecetluit impresia aceasta de paradigmă cu totul nouă, pe care am văzut-o ca paradigmă a libertății. Iată ce am aflat de la Dan Waller (www.chacaruna.net):
Cele trei principii din munay ki sunt
- Dragostea (munay)
- Slujirea (Yankay)
- Înțelepciunea (Yanchay)
Scopul riturilor munay ki este să ne ajute să găsim schimbul energetic corect (ayni) între oameni, natură și univers.
Ritul 1
Hampe Karpai – Ritul Mainilor vindecătoare
După Alberto Villioldo, ritul provine de la poporul podișului înalt Q’ero.
Este un gest care te conectează cu linia vindecătorilor de lumină din trecut, care îți vor veghea transformarea personală, la fel cum te vor ajuta să îi vindeci și pe alții.
Se folosesc așa-numitele pietre pu. Aceste pietre mici în formă de inel (tor) sunt reprezentări fizice ale porții Wirracocha : chakra a opta sau poarta de lumină aflată deasupra capului. Ele amintesc de continuitatea curgerii energiei prin noi. De obicei sunt din cuarț, sodalit, jasp și agat.
Ritul 2
Ritul văzătorului (kawak Karpay)
Potrivit lui Alberto Villoldo, acest rit este practicat de popoarele coastelor de nord din Peru (descendenții culturilor chimu și moche) dar și de văzătorii și călăuzele din Amazon).
Ritul urmărește unirea cortexului vizual cu al treilea ochi și cu chakra inimii, pentru a ajunge „să vezi cu ochii inimii“. Practic te ajută să percepi lumea invizibilă a energiei și spiritului.
Ritul 3
Ritul Benzilor de Putere și Protecție
După Alberto Villoldo, acest rit a fost transmis de Juan Victor Nunez del Prado, al cărui tată a fost unul dintre primii descoperitori ai popoeului Q’ero.
Benzile de Putere și Protectie sunt fascicule de lumină ce sunt țesute în campul energetic pentru a ne proteja și hrăni cu energia primordială a Elementelor
Sunt efectiv cinci cordoane de energie care se țes direct în câmpurile energetice lumionoase – pentru protecție și ca o sursă de putere personală. Aceste cordoane acționează ca niște filtre care sparg orice energie negativă se apropie de câmpul energetic propriu.
Banda neagră, yana chunpi, este asociată pământului și zeiței sale PachaMama. Ochiul benzii se află la baza coloanei vertebrale.
Banda roșie, puka chunpi, se asociază apei și zeiței-mame a mării MamaCocha. Ochiul benzii este chiar în buric.
Banda aurie, qori chunpi, este asociată focului și soarelui, respectiv Zeului Soare, Inti. Ochiul benzii este inima.
Banda argintie, qolqe chunpi, este asociată aerului și mamei vânturilor, MamaWayra, respectiv lunii și Mamei Mari a Lunii, MamaQuilla. Ochiul benzii este gâtlejul, kunka nawi.
Band albă este asociată Spiritului și Marelui Spirit, Wakan Tanka, respectiv Tatălui Cer Inti Taita.
Odată ce primește benzile, fiecare are misiunea de a le consolida, prin propria muncă.
Ritul 4
Ayni Karpay sau ritul armoniei
Conform lui alberto Villoldo, acesta provine din zonele joase locuite de poporul Q’ero și de la poporul Hauchipayre, care trăiește la marginea junglei amazonine. Villoldo însuși l-a dobândit de la Alejandrio Cahuanchi, un vindecător de mare renume. Scopul ritului este echilibrea câmpurilor luminoase – câmpul luminos al fiecărui participant primește toate cele 4 arhetipuri incașe, care se țes în acest câmp. Apoi el poate cere oricând ajutorul și asistența acestor arhetipuri:
- șarpele – te învață să te dezbraci de trecut așa cum șarpele se dezbracă de piele – are legătură cu vindecarea fizică
- jaguarul – mare călăuză care te ajută să găsești drumul bun prin viața aceasta – are legătură cu vindecarea emoțională
- colibri – este puntea spre lumea de sus – care trece prin bucuria căutărilor. Este triumful atunci când imposibilul devine posibil. Este vindecarea spirituală
- vulturul, condorul – este asociat zeilor și transcendenței, Lumii de sus. Este responsabil de vindecarea mentală
Ritul 5
Păstrătorul zilei
Numele ritului (Pampamesayok) provine din numele quechua pentru câmpie, iar ritul provinte de la paqu’o din podișul andin: este conexiunea cu linia de vindecători care se ocupă cu traiectoria solară. Ritul te ajută să-ți vindeci linia feminină internă, să stăpânești frica și să practici pacea.
Ritul 6
Păstrătorul înțelepciunii
Numele ritului (Altomesayok) provine din cuvântul quechua pentru munte, iar ritul provine de la paqu’o din podișul andin: este conexiunea cu linia de vindecători ființe luminoase din trecut și viitor. Ritul te ajută să-ți vindeci linia masculină internă, să găsești înțelepciunea și să guști infinitul, pășind în afara timpului.
Ritul 7
Păstrătorul pământului
După Alberto Villoldo, acest rit este cunoscut printre paqu’os ca referindu-se la bătrânul care „mestecă“ înțelepciunea pentru a-i hrăni pe cei tineri care îi urmează.
Acest rit te conectează cu arhanghelii care sunt păzitorii sistemului nostru solar și vieții pe pământ:
- Huascar, păzitorul Lumii de Jos și al cunoașterii medicale: se vede ca un urs, iar rolul lui este să te ajute să îți găsești sufletul și să te pui în armonie cu umbra.
- Quetzalcoatl, șarpele cu pene, păzitorul Lumii de Mijloc (cea în care ne afăm noi). Își poate schimba forma și te învață să te pui într-un raport bun cu timpul
- Pachacuti este îngerul de lumină care păzește Lumea Superioară – te învață să pășești în afara timpului
Ritul 8
Păzitorul Stelelor
Este ritul care ajută corpului fizic să evolueze pentru a deveni HomoLuminosus (q’ero suțin că astfel se încetinește îmbătrânirea și crește rezistența la boli). Păzitorul stelelor acceptă că este și a fost totdeauna Copil al Soarelui.
Ritul 9
Creatorul
Alberto Villoldo spune că Taitanchis se traduce literal ca „zeu“ – rolul ritului este să te pună în contact cu ceea ce este cu adevărat creator în tine.
Am citit acestea și m-am minunat, am scris acestea ca să avem cu toții o palidă idee despre ceea ce ne așteaptă numai dacă vom da curs experienței. Ca să dai curs experienței, înscrie-te aici: https://medicinaenergeticainca.ro/munay-ki/
Lasă un răspuns