De câteva decenii bune yoga a intrat în registrul a ceea ce un european poate „face“. Totuși ceea ce „fac“ europenii sub numele de „yoga“ este atât de diferit, atât de polimorf , încât mereu este nevoie de o clarificare în plus.

Vom începe drumul nostru de clarificare din vremurile străvechi în care yoga nu era ceva ce europeanul de rând putea să „facă“, ci mai mult ceva ce un european excepțional, românul Mircea Eliade, studia și, da, „făcea“, practica, în India. În formidabila sa carte care a impregnat definitiv modul în care yoga va fi cunoscută în lume, și anume „Yoga, nemurire și libertate“ (1954), Mircea Eliade face o sinteză a ceea ce studiase ca texte sacre în patria acestei practici, dar, inevitabil, totul este văzut prin prisma a ceea ce el însuși începuse să realizeze prin această practică, pe care o adusese cu sine în Europa și pe care nu a abandonat-o, se pare, niciodată.

Pe scurt, Mircea Eliade vede întreaga cultură a Indiei centrată în jurul unei singure năzuințe, căreia el îi spune „existențială“: aceea de a găsi căi prin care omul se poate desprinde de numeroasele condiționări care-i grevează existența: condiționări sociale, politice, dar și biologice și cosmice. Yoga este calea magnifică prin care spiritul indian vizează nemurirea, adică eliberarea de timp și biologie, precum și libertatea, adică eliberarea de cosmos, de concretețe, practic de tot ce poate înlănțui spiritul uman (practic nu știm ce este libertatea înainte de a ne trăi practica, deoarece esența practicii este revelarea unor grade din ce în ce mai extinse de libertate).

Ce înseamnă literal yoga? Etimologic, expresia a fost pusă în legătură cu jugul (și deci asceza, acea practică prin care ne (auto)impunem acțiuni, încercări, limitări care au scopul de a ne elibera) dar și cu ideea de „a pune laolaltă“, a face legături, a aparține – ceea ce Mircea Eliade va raporta la meditație ca practică a „topirii“ ființei umane în ființa lumii.

Cât despre modurile concrete în care facem aceste lucruri, ele vor defini esența diferitelor ramuri de yoga, aflate de altfel și în zilele noastre în continuă dezvoltare.

Prima care a intrat în atenția europenilor a fost yoga corpului, hatha yoga, care presupune practicarea unei discipline corporale stricte în vederea eliberării spiritului. Este aspectul de gimnastică, flexibilitate și chiar contorsionism care i-a uimit și captivat pe primii europeni care au venit în contact cu yoga, astfel încât până în zilele noastre a rămas valabilă echivalența: yoga = asane (posturi ale corpului care cer flexibilitate maximă).

Mulți europeni și-au propus, cu răbdare, pasiune, câteodată cu obstinație, să rivalizeze cu așii indieni ai acestor posturi – iar în acest proces unii au uitat complet de intenția inițială a acestei practici. Hatha yoga nu înseamnă performanță în contorsionism, ci asanele se practică în hatha yoga pentru a permite restaurarea în corp a unor circuite energetice, care la rândul lor vor crea condiții pentru menținerea sănătății și conectarea corpului și spiritului uman (prin puntea reprezentată de respirație) la ritmurile cosmice care urmează a fi trăite și înțelese, pentru a produce apoi eliberarea.

Tot o cale yoghină care trece prin corp este și tantra yoga, care în spațiul occidental a făcut mare vâlvă datorită practicilor sexuale incluse. La fel cum spuneam mai sus, unii practicanți occidentali au rămas captivați de aceste aspecte, uitând de nuanțele practicii, de etică și de scopul eliberării. Când în Romănia a izbucnit un scandal de durată din cauza unor astfel de practici abuzive, întreaga yoga a suferit acest blam și calea pe care yoga s-a putut întoarce în spațiul public a fost numai „yoga sportivă“, practicată în sala de sport și înțeleasă ca o practică corporală cu scopul menținerii sănătății, tinereții, flexibilității, obținerii greutății ideale și altor scopuri asemănătoare.

Da, yoga face toate aceste lucruri, este un adevărat miracol pentru sănătatea corpului, dar este un miracol pe care îl realizăm fiecare zi de zi, iar prin această practică vom ajunge cu toții să îi înțelegem implicațiile mai profunde, care țin de psihic, de suflet și chiar de spirit.

Vom ajunge treptat să o vedem drept ceea ce ea este cu adevărat, o cale spe libertate, în sensul că ne va elibera de stres, de condiționările false pe care le primim și pe care ni le autoimpunem, apoi de alte și alte obstacole interne. Este o cale lungă și plină de descoperiri și satisfacții, o cale pe care fiecare pas este cel mai important, dar o cale care nu există pentru noi decât dacă ne permitem să facem primul pas: să practicăm!