Cum influențează experiențele din copilărie viața de adult? Iată mai multe informații!

Multe persoane afirmă despre copilărie că a fost o perioadă magică, de poveste. Cu prăjituri făcute de bunica, cu jocuri în fața blocului, vacanțe relaxante și jucării frumoase. Că nu exista grija zilei de mâine și nu cărau poveri în spate.

De asemenea, alte persoane spun despre copilărie că este locul în care nu ar mai vrea să se întoarcă niciodată. Îți amintesc de certuri și discuții între părinți și își amintesc despre abuz, amenințări, violență, insecuritate financiară sau chiar fizică.

Copilăria este amprenta noastră și bagajul pe care îl luăm cu noi în viața de adult.

Teoria atașamentului ne spune că modelul nostru de comportament din viața de adult se consolidează în primii 2-4 ani  de viață.

Copilul are nevoi fundamentale ce nu pot fi negociate și de la care nu se poate eschiva nimeni. Acestea sunt nevoi precum cea de atașament sigur față de ceilalți, cea de autonomie și performanță, de limite realiste, autoapreciere, autoexprimare și spontaneitate.

Cu siguranță, orice frustrare majoră a acestor nevoi de bază fac să tulbure copilul și să consolideze diverse tipare disfuncționale de relaționare cu ceilalți.

O să observăm deseori adulți care argumentează rațional că atât au putut face părinții lor pentru ei și acelea au fost generațiile sau timpurile.

Însă, dacă nevoia nu ar fi fost frustrată în etapa timpurie de dezvoltare a copilului, de ce adultul din prezent suferă, este deprimat continuu sau poate e condus de impuls, simte agitație permamentă, are episoade depresive?

Diferența o face faptul că adultul din prezent dă un feedback rațional asupra situației din trecut, însă emoțional povestea stă cu totul diferit.

Ca să se înțeleagă mai clar, voi oferi ca exemplu, cazul în care unul din părinți, sa spunem, mama –  se îmbolnăvește când copilul are 2 ani de o boală care necesită intervenții medicale repetate. Dintr-o dată, copilul trece pe locul doi. Simte separare si respingere deoarece mama dispare în anumite perioade din viața lui, atunci când este în spital. La revenirea acasă, oferă strictul necesar al îngrijirilor pentru propriul copil deoarece are nevoie să se refacă și nu se simte bine. Să ne imaginăm un copil jucăuș care vine zâmbitor către mama lui, iar aceasta îi repetă să plece în camera lui pentru că nu se simte bine și nu are chef de joacă.

Tatăl copilului preia treburile casei și oferă îngrijiri soției, astfel, timpul petrecut cu copilul se diminuează considerabil.

Ca adult, se va simți puternic deprivat emoțional. Poate să dezvolte răceală emoțională, distanțare, izolare socială. Simte gol interior și sentiment de inutilitate. De asemenea, își poate pierde încrederea în oameni pentru că aceștia apr și dispar inopinant din viață.

Copilul din trecut nu a avut ocazia să aibă un atașament sigur față de părinții lui. aceștia au fost mai degrabă, reci și distanți.

Oricât ar argumenta rațional adultul din prezent despre experiența lui din trecut, noi știm că acel copil nu a avut mecanisme de raționalizare, iar nevoile lui au fost frustrate.

Copilul din trecut s-a simțit respins, separat, singur, neputincios și confuz.

Astfel, adultul din prezent poate înțelege că boala este un prilej de a atrage atenția celor din jur și se va îmbolnăvi la rândul său pentru a primi iubirea celorlalți.

Se poate agăța de oameni nepotriviți doar pentru a fi cineva în apropierea sa și se poate să găsească un partener ce are nevoie de îngrijiri medicale constante.

Când se simte singur, adultul din prezent poate să adopte diverse tipare disfuncționale de fugă de realitate: multă muncă, întâlniri cu prietenii, consum de alcool sau alte substanțe, mâncat compulsiv sau sport compulsiv și perfecționism.

Fiecare nevoie neîndeplinită din copilărie atrage alte trasee cognitive dezadaptative.

Cu toții avem răni din trecut. Terapia este cea care ne ajută să ne punem în contact autentic cu lumea noastră interioară, să calmăm și să îmbrățișăm copilul vulnerabil interior.

Wayra Astrae este locul în care poți găsi sprijinul de care ai nevoie – în așa fel încât să te poți conecta cu prezentul și cu tot ceea ce tu însemni cu adevărat astăzi.