Angela Vasluianu

Instructor Yoga și Coach

Călătoria mea terapeutică a început cu yoga, cu prima clasa de yoga la care am participat și care m-a „lovit” din plin pentru că mi-am dat seama că nu știu de fapt unde este sus și unde este jos, sau strânga-reapta dar mai ales nu știam să disting intre interior și exterior, era totul la un loc, grămadă.

Dacă dăm pe repede înainte 10 ani, acum sunt profesor de Yoga certificat de Yoga Alliance (600H TTC). Am studiat diverse stiluri de practica Yoga și îmi place să îmbin și să personalizez practica în funcție de energia grupului prezent. De asemenea găzduiesc sesiuni de meditație și respirație, practici componente filosofiei yoga și unei vieți conștiente și prezente.

Pe langa acesta prima iubire și pasiune care este yoga cu tot ce înseamnă ea, o alta practică minunată Pe care o iubesc este cea de coaching. De când s-a născut primul meu copil, am simțit că nu rezonez cu ceva din felul tradițional în care ne creștem copii și am tot căutat o soluție. Am gasit-o, dar în mod interesant problema nu era in exterior, ci in interior. De fapt, am aflat că tot timpul este in interior. Urmând cursurile Conscious Coaching Institute al lui Dr. Shefali Tsabary am avut parte de multe revelații și momente aha. Îmi doresc să împărtășesc aceste cunoștințe cu cât mai mulți oameni, sa ne eliberam de mintea constrânsă și să respirăm relaxați.

Caut cu entuziasm și curiozitate echilibrul dintre minte și corp și îmi doresc să reușesc să le împletesc într-o existență armonioasă. Îmi plac meditațiile și practicile în care energia respiratiei se armonizează cu cea a corpului fizic și cu cea a minții. Sunt în continuă creștere și dezvoltare și învățare 🥰 In cazul în care căutarea ta vizează găsirea și transcenderea programelor limitative pe care le-ai dobândit de-a lungul vieții, suntem în aceeași călătorie și mi-ar face deosebită plăcere să te cunosc.

In prezent parcurg un curs unde învăț să îmi transcend ego-ul, programele și credințele limitative, unde învăț să învăț, să mă dezvolt, să mă bucur, să trăiesc liber, autonom, independent, să fiu caldă și autentică – da, cursul acesta este practic viața însăși 😊

Serviciile mele

0
    0
    Coșul tău
    Coșul tău e golIntoarce-te in magazin