De când Dragobetele a intrat in circuitul public și publicitar, aflăm tot felul de legende despre acest personaj. Însă majoritatea adulților care trăiesc acum din România ar putea să clatine din cap, deoarece despre Dragobete a început să se audă pe scară largă numai la câțiva ani buni după ce tradiția Valentinului comercial a fost împrumutată din Occident și a început să prindă rădăcini și in România. Brusc, ne-am amintit că avem și noi o zi a dragostei universale de primăvară, anume Dragobetele.

Așa cum îi arată și numele arhaic, este vorba despre o sărbătoare veche regională – nu este pe tot teritoriul țării, Dragobetele a fost cunoscut numai de unele comunități rurale și de unii folcloriști, înainte de a fi adus la lumină pentru a se confrunta cu Valentinul poleit importat din Occident. In comunitățile rurale de unde provine, Dragobetele este ziua când nuntesc păsările, semnul că a venit primăvara. Ca si Valentin, el este legat de ideea de pereche, de iubit, de senzualitate, de sexualitate. Se credea că e ziua in care se cuvine ca toate fetele să fie sărutate – de aici zicala Dragobetele sărută fetele! Este un ritual de fertilitate, care asigură mersul înainte și belșugul întregii comunități.

Ulterior apar istorioarele care îl personifică pe Dragobete – aflăm despre un flăcău seducător care sărută toate fetele in cale – sunt culese de folcloriști diferite genealogii imaginate, cam ca in genul Mărțișorului, o tradiție mai bine consolidată și mai larg personificată.

De Mărțișor a auzit toată suflarea românească – spre deosebire de recent popularizatul Dragobete. Desigur, marea majoritate știu despre șnurul alb-roșu de care se agață – sau nu – un bănuț. o bijuterie, un cadou. Folcloriștii au arătat însă, în consemnările lor care datează de vreo sută de ani, că există și o personificare a Mărțișorului, un voinic pe nume Mărțișor, fiul Babei Dochia.

Ceea ce se întâmplă cu Mărțișor și Baba Dochia in primele zile de martie poate fi cu adevărat reprezentat grafic sub forma șnurului de mărțișor și simbolizează cu adevărat tot dramatismul primăverii, al întoarcerii vieții din întuneric, nașterea yangului tânăr din yinul bătrân, cum ar spune taoiștii.

Pentru a înțelege mai bine tot procesul, vom porni de la frânturile de informații pe care le mai avem legat de trecutul dacic al acestor meleaguri: anul nou dacic începea pe 1 martie, așadar începea cu un festival al primăverii, asemenea Anului Nou Chinezesc. Baba Dochia este un nume care provine din spațiul dacic – de fapt aici este vorba despre numele de Dochia.

Baba (bătrâna, vrăjitoarea, șamanița, vindecătoarea, vrăcița) este un cuvânt care semnalează o strămoașă – poate fi oricât de indepartată. Mai multe stânci din munții românești, care au forme umane, au căpătat numele de „babe“ – cele mai cunoscute sunt cele din Munții Bucegi și sunt considerate repere strămoșești, legate de culte străvechi.

De altfel, unele din legendele Mărțișorului le menționează expres pe aceste Babe de piatră. Cea mai cunoscută astfel de legendă ne spune că Baba Dochia avea un fiu, pe voinicul Mărțișor. Aici legendele se impart in două grupe: unele care spun că voinicul a plecat de acasă pe urmele unei preafrumoase și apoi mama lui, Baba Dochia, l-a urmat. Altele spun că voinicul s-a insoțit cu o preafrumoasă, pe care soacra ei, Baba Dochia, o persecuta și la un moment dat a pus-o să caute fragi in iarnă. Fata a plecat și, protejată de magia iubitului ei Mărțișor, a adus babei fragi. Inciudată, baba a plecat să refacă drumul fetei si sa găsească mai mulți fragi (ceea ce s-ar putea interpreta ca „fântână a tinereții“). A plecat deci pe drumul fetei, se făcea tot mai cald, baba arunca din cojoace și credea ca fragii sunt aproape, dar in ultima zi a venit inghetul si baba a impietrit (si o vedem sub forma de stanca).

Cele nouă zile, primele din martie, se numesc și acum in mod tradițional Babele sau Zilele Babelor. Din 1 până pe 9 martie femeile isi aleg o zi care să le reprezinte, care va fi „Baba“ lor. Cum e vremea in ziua respectiva, asa va fi si anul lor, se spune. Tradițional, primele zile de martie sunt zile cu vreme ciudată si schimbatoare, zile imprevizibile, cam ca dispozitia unei femei la menopauza, ar spune contemporanii noștri.

După cele 9 zile ale babelor, vine ziua Moșilor de primăvară, Ziua Morților sau Ziua Bărbatului, 9 martie, după care vin Moșii, zilele strămoșilor pe linie masculină, despre care se spune că sunt cu adevărat de temut (pot aduce pericole grave).

Pe muchia intre strămoșii pe linie feminină și cei de pe linie masculină, 9 martie este ziua in care se impart daruri, ofrande in numele strămoșilor: de bază este aluatul de paine modelat sub formă de om, spun unii, sub formă de infini,  spun altii – oricum este vorba despre două cercuri care se privesc. Se numesc acum Mucenici sau Măcinici, de la cei 40 de sfinti din Biblie – această sărbătoare care se presupune a data de pe vremea dacilor a fost creștinizata. Aluaturile modelate sunt neaparat indulcite, in unele locuri sunt tavalite in miere. Darul de dulce, de miere, catre strămoși, este un gest care exista cu adevărat pretutindeni si care simbolizează ofranda facuta Pământului inainte de marea lui inflorire.

Revenind acum la Mărțișor, il putem vedeam ca o variantă neaoșă, românească, a ceea ce va deveni simbolul yinyang in China. Originea lor este probabil comuna, asa cum o dovedesc artefactele de pe aceste meleaguri, atât din cultura Cucuteni Tripolye, din nord-estul României, respectiv sudul Ucrainei, cat si din cea de sud de la Vadastra. Viața si moartea ca un flux fara sfarsit, aparent circular, practic spiralat.

Snururile inițiale care formau Mărțișorul se pare că erau alb și negru, apoi s-a trecut la alb și roșu (posibil sub influența lui Zeului Marte Romanul – de la care ne-a rămas si numele de Mărțișor). Originea sa străveche poate fi apreciată și prin prisma faptului că mărțișorul se mai găsește in forme destul de asemanatoare si la bulgari și albanezi – teritorii pe care arheoloaga Maria Gimbutas le leagă de Marea Zeiță. Dar despre Marea Zeiță va fi vorba intr-un articol următor!

Cert este că inceputul lunii martie este o perioada de efervescentă a vieții, din care nu trebuie să uităm darurile către cei plecați, către străbuni.