Despre arhetipuri feminine întunecate

După ce am scris despre Lilith în trei episoade, Monika Puiu mi-a spus: mă bucur că vrei să scrii despre arhetipurile întunecate ale feminității.

Am ciulit urechea și am întrebat care sunt acestea, pentru că eu nu o alesesem pe Lilith ca arhetip întunecat, ci ca pe o prietenă străveche, pe care am regăsit-o în ultimii ani chiar la workshopurile de astrologie experiențială ale Monikăi.

Am aflat deci care sunt respectivele arhetipuri… și printre ele era și o altă figură pe care o cunoșteam de mult timp, Hekate.

Ei, bine, o să stau de vorbă cu Hekate, mi-am spus. Și m-am grăbit apoi, ca să nu treacă ianuarie luna marelui ei partener, dublu și rival, Janus.

Despre Hekate știm mai multe din tratatele de filosofie și spirituale – ca primă atestare, avem Obârșia Zeilor a lui Hesiod. Iată aici un imn închinat lui Hekate și Janus de către Proclus, filosof și/sau iluminat post-platonician sau neo-platonician.

 

Bucură-te, Maica zeilor cu multe nume, ai cărei copii sunt drepți

Bucură-te, puternică Hecate al Pragului

Și te salut și pe tine, strămoșule Janus, Zeus nepieritor

Bucură-te Zeus, cel mai de sus.

Modelează cursul vieții mele cu Lumină luminoasă

Și fă-l încărcat cu lucruri bune,

Alungă boala și răul din membrele mele.

Și când sufletul meu se înfurie din cauza lucrurilor lumești,

Eliberează-mă purificat prin ritualurile tale care mișcă sufletul.

Da, dă-mi mâna ta, rogu-te

Și dezvăluie-mi căile călăuzirii divine după care tânjesc,

Atunci voi privi acea Lumină prețioasă

De unde pot fugi de răul originii noastre întunecate.

Da, dă-mi mâna ta, rogu-te

Și când voi fi obosit, adu-mă cu vânturile tale în limanul evlaviei.

Bucură-te, mama zeilor cu multe nume, ai cărei copii sunt drepți

Bucură-te, puternică Hecate a Pragului

Și te salut și pe tine, strămoșule Ianus, Zeus nepieritor,

Bucură-te Zeus cel mai sus.

(Imn lui Hekate și lui Janus atribuit lui Proclus – 410-485 AD)

 

Supraviețuirea imnului lui Proclus către Hekate și Janus oferă o mică perspectivă asupra cum ar fi putut fi legătura Hekatei cu zeul roman al începuturilor și sfârșiturilor, Janus. Zeus este, de asemenea, menționat frecvent în imn, o continuare probabilă a relației misterioase, dar indiscutabil unice, dintre Hekate și Zeus, care a fost înregistrată pentru prima dată în Teogonia lui Hesiod și a continuat ca o temă constantă pentru mai bine de o mie de ani de închinare cunoscută.

Ce se poate ști în zilele noaste despre Janus: este reprezentat și el cu două capete, unul privind înainte și celălalt înapoi – această reprezentare de prag dăinuie până târziu, chiar când zeul nu mai este venerat ca atare.

Janus este invocat la începuturi – de an, de zi, de ceremonie, este zeul de prag și guvernează în egală măsură începutul și sfârșitul tuturor lucrurilor. Nu are preoți dedicați, dar e nelipsit din toate ceremoniile altor zei. Se poate presupune că de aceea este numit „Tatăl zeilor”, sau „Tatăl” (Pater) – unii presupun că de aceea este uneori confundat cu Zeus. Se spune că atunci când sabinele au fost răpite de romani, Janus e cel care le-a protejat provocând erupția unui izvor termal vulcanice.

Dacă ne luăm numai după imnul lui Proclus nu aflăm totuși de ce am spus că Janus și Hekate sunt și rivali. Simplu, atunci, pe vremea când scria Proclus, nu erau, dar au devenit.

Timpurile noastre înregistează o victorie e lui Janus Bifrons, cu un cap spre trecut și unul spre viitor, ca zeu al timpului liniar și lumii materiale, în vreme de Hekate numită și Trivia, zeița cu un cap și un trup deschise spre lumea subpământeană, unul pe pământ și celălalt în cer sau dincolo de cele văzute, a ajuns doar o obscură patroană a necromanților și vrăjilor necurate. Puterea feminină de a vedea dincolo de orizontul material și de timpul vieții, inocența și dibăcia accesului în toate lumile a ajuns să fie demonizată și caricaturizată – dovadă că Trivia, ceea ce la origine înseamna „răspântie de trei drumuri“ se transformă din atribut divin în tot ceea ce putem înțelege azi sub numele de „trivial“. Dacă numele lui Janus e pomenit și azi frecvent pentru că dă numele unei luni din an, numele Hekatei este rezervat adoratorilor ei mistici – care însă nu sunt tocmai puțini!

Odinioară puterea Hekatei era atât de mare încât amuleta cu efigia ei trebuia sâ fie foarte mică, pentru a nu perturba echilibrul energetic al purtătorului – m-am întâlnit cu amuleta chiar înainte de a mă apuca efectiv de lucrul cu figura Hekatei, la o expoziție de artefacte legate de regimuil nocturn al existenței – las fotografia aici.

Ceea ce frapează în zilele noastre este interesul în creștere pentru tot ceea ce mărturisește despre  puterile feminine; ceea ce le datorăm este o fină cunoaștere, fără schematizări inutile. Așa că, să pornim!

Marele Hesiod, genealogul zeilor Greciei Antice, în a sa Teogonie, îi acordă Hekatei o importanță extraordinară și spune că ea stăpânește toate cele trei lumi – lumea morților, cea a oamenilor, dar și cea a zeilor.

Iată un imn orfic către Hekate, care ne-a fost transmis ca atare:

„Hekate Einodia, Trioditis [Trivia], doamnă gentilă, din lumea pământească, din lumea apelor și lumea celestă, sepulcrală, în văl de șofran învăluită, îți slujesc ție duhurile întunecate care rătăcesc prin umbră; Perseis, zeiță solitară, te salut! Tu porți cheii lumii și niciodată nu te pândește greșeala; inima ta se bucură de cerbi, vânătoreasă; noaptea te vedem, trasă de tauri, regină de necucerit; conducătoare, nimfă, doică, pe munții rătăcitoare, ascultă pe rugătorii care cu rituri sfinte îți venerează puterea ta și stai aproape de păstor, fii lui favorabilă.”

 

Hekate este reprezentată cu trei trupuri lipite sau trei capete lipite pe același trup. În mâini poartă făclii, șerpi, chei, frânghii, noduri, săbii, pumnale sau bice. Cele trei chipuri sau trupuri privesc fiecare într-o direcție – de aici și epitetul Trivia – se uită în trei direcții – către cer, pământ și infern. De aceea a devenit, în mod firesc, zeiță a răspântiilor concrete – în lumea greco-romană și elenistică nu era deloc rar să vezi la răspântii un stâlp votiv dedicat ei, numit hekateion. Simbolic, întâlnirea cu Hekate poate semnala o posibilă schimbare a cursului vieții.

Un alt epitet al ei este Hekate Triformis deoarece este zeița triplă – practic trei zeițe într-una singură, la modul trinității. întruchipează astfel atributele

Dianei ca divinitate terestră, protectoare ale porţilor (apare cu chei şi frânghii) –  a belșugului, fertilității

Lunei (Selene) ca divinitate celestă (cu disc lunar pe cap)

Hekatei însăși ca divinitate infernală, a magiei nocturne (cu şerpi, trident, făclii, săbii, pumnale, bice )

De aici provine și cea mai cunoscută identificare ale zeiței – Tripla lună. Luna la început, primul pătrar – deseori asociată cu Artemis, Diana sau traco-geta Bendis – luna plină – Selene – și ultimul pătrar – pâna la luna întunecată – Hekate. (ne amintim acum că și numele lui Lilith a început să fie legat de aspectele întunecate ale lunii prin prisma dimensiunilor ei „deviante“ care demascau însuși arbitrariul ordinii cosmice, ca și Lilith, Hekate „știe“, de aceea devine regină a magiei, sufletul lumii, prototip al femininului Psiheei sau Sophiei din gnoză)

Tot o trinitate divină este și Hekate – stăpână a vieții: Hebe (zeița tinereții, pururea virgină), Hera (mama divină) șI în fine apusul vieții, trecerea către cealaltă lume – Hekate. Ne amintim aici de trinitatea Moirelor – este o identificare pe care o face și Shakespeare în Lady Macbeth.

Inclusiv în calitate de stăpânitoare în domeniul morților Hekate face parte dintr-o trinitate: dacă Hades reprezintă ideea că nimic nu mai există după moarte și soția sa Persephona însemna pentru antici speranța existenței pe lumea cealaltă și chiar a revenirii, a reînvierii; cea de-a treia, misterioasa Hekate, era credința în ciclicitatea existenței.

Tot ca Triformis, Hekate este înfățișată cu trei capete; unul de câine (presimțirea, presentimetul), unul de șarpe (înțelepciunea de a nu ne pune cu un obstacol mai mare decât puterea noastră de înțelegere) și unul de cal (viteza cu care va trebui să fugim din calea cataclismului). Lecția Hekatei este că e important să știi pe ce drum să pornești și când, când să te grăbești și când nu, când să mergi înainte sau să te întorci înapoi.

Deși zeița Hekate este descrisă cel mai frecvent ca o Zeiță Fecioară, neatașată de un „soț” masculin, ea este frecvent legată de divinități masculine, inclusiv Hermes, Apollo și Zeus.

Am început cu imnul dedicat ei și lui Janus, imn care este atribuit lui Proclus și face parte din corpul a ceea ce s-a numit culegerea Oracolelor Chaldeene – scrieri neoplatonice de magie filosofică, psihologie sau teurgie, citate adesea chiar de autorii alchimici. Acestea sunt plasate într-un soi de Chaledee mistică – nu țin neapărat de un spațiu geografic, cât de un spațiu de preocupări spirituale.

Este imposibil să citești Oracolele caldeene și să nu fii lovit de relația strânsă dată lui Hecate și „Tatăl” care mânuiește tunetul, pe care unii îl interpretează ca fiind Zeus, conducătorul Zeilor Olimpului (deși există și alți candidați).

În Oracolele caldeene, Hekate nu numai că împărtășește Tărâmul Empyrean, al lumii concrete, unde stăpânește împreună cu Tatăl, ci ea guvernează și Cele Trei Lumi Eterice, tărâmurile Sufletului.

Primul este cel al Conducătorilor generatori de viață. Aici ea este Sufletul Regal, Virtutea Regală.

A doua lume eterică, tărâmul Arhanghelilor

A treia lume eterică, tărâmul Hekatei azonaice. Tărâmul dincolo de material.

Însă cu siguranță că cel mai uimitor epitet al ei este  Hekate Soteira – Hekate Mântuitoare. Cercetătoarea religiilor Sarah Iles Johnston evidențiază că în filosofia neoplatonică a Oracolelor Chaldeene, Hekate este identificată direct cu Sufletul lumii Cosmice. Mai este numită și Marea Mamă, Anima Mundi, Creatoarea tuturor, Sursa focului primordial.

Hekate a coalizat și înclinația celților pentru științele ascunse – fie că le-a încarnat, fie le-a impulsionat, pe un teren despre care știm deja că era foarte fertil. Pe această cale Hekate devine divinitatea principală a religiilor ascunse medievale, condamnate de creștinismul la putere, iar ulterior a celor din New Age. În lumea greco-romană magia Hekatei este legitimă, însă odată cu monoteismul devine sinonimă cu erezia și păcatul de moarte.

Când i-am relatat Monikăi pe scurt ce urnează să scriu despre Hekate, mi-a spus direct: ai cercetat, ceea ce cred eu este că de fapt Hekate este Lilith… sunt una și aceeași!

Da, inclusiv aspectul lunar îl au în comun și cu siguranță sunt la bază aceeași. Sunt amândouă figuri de zeițe feminine învinse de zeii cuceritori ai patriarhatului și desigur transformate în demoni. De ce această insistență de a le învinge și demoniza? Este demonizarea capacității naturale de a vedea dincolo de tridimensional și de linia timpului, dincolo de binaritatea exclusivă. Cu acces direct la răspântiile cerului, zeițele devin demoni.

Totuși, procesul este mult mai adânc decât o decizie politică și ne duce mai departe la întrebarea: ce vrea să spună devenirea zeilor? Ce raport este între devenirile și mutațiile zeilor și planetelor? Sunt decizii, sunt simple coincidențe, sau în spate stau procese mult mai subtile, a căror formulare ne-ar uimi dincolo de orice măsură pe noi, oamenii rațiunii contemporane? Dincolo de noțiuni pe care de multe ori ne-am obișnuit să se operaționalizăm abstract, de parcă nu s-ar referi direct la noi, are cum ne poate transforma trăirea directă a arhetipurlor ca transformare a sufletului lumii și sufletului nostru odată cu el, dar nu neapărat în același timp? Experiența, asta e cheia și aceasta este principala învățătură pe care o dobândești cu blândețe atunci când te apropii de Wayra Astrae.

Vom explora mai multe despre acestea în articolul despre Isis și, mai departe, în cel despre Isis și Maria Magdalena.