Unul dintre lucrurile care m-a impresionat cel mai mult la Wayra Astrae au fost țesăturile. Ulterior am făcut cunoștință cu pasiunea Monikăi Puiu pentru toate țesăturile cu tâlc: cu mândria cu care colecționează și poartă ii românești și cu pasiunea cu care adună țesături din spațiul andin – dar nu numai.

De curând când Don Jorge Luis Delgado a vizitat Wayra Astrae, a adus din Cuzco noi țesături, noi minuni lucrate manual. Variat decorate. Unele infățișau animalele mitice specifice acelui spațiu.

Despre altele, Monika mi-a spus că sunt iquanos, sunt melodii-descântece, codificate. Arătau ca un soi de incâlceală organizată de fire, care mi-a adus imediat aminte de creațiile aborigenilor australieni, in general pictate, despre care, la fel, se spune că infățișează liniile de forță/energie ale pământului codificate insă sub formă de…. vise care se cântâ.

La fel cum in spațiul aborigenilor australieni visul, cântul și liniile energetice ale pământului sunt totuna, la fel și in spațiul andin descântecele și liniile de forță numite de ei seque trebuie sa se fi unit cândva.

Cu adevărat, don Jorge menționează arta străveche incasă (sau poate chiar pre-incașă) a semnificării unei plaje imense de conținuturi cu ajutorul nodurilor in fire de lână, artă acum pierdută. Totuși unele cântece și descântece s-au păstrat, după cum s-a păstrat și arta țesutului, unde simboluri străvechi se transmit ca atare de mii de ani.

Sunt semne sau simboluri? Dacă au fost semne, sigur e că aproape nimeni nu mai există acum să știe să le deslușească. Calea noastră este să le percepem ca simboluri și să le visăm, sperând ca, undeva, adâncul sufletului nostru, care știe tot și a fost peste tot, să le găsească și să le trăiască semnificația. De aceea incașii de azi le fac, de aceea noi le iubim – așa cum iubim și arta populară românească.

De altfel nu mică mi-a fost mirarea să văd cum una dintre țesăturile aduse de Don Jorge seamănă atât de bine – ca realizare, dar și ca bogăție de simboluri geometrice – cu macaturile tradiționale țesute de bunica mea la războiul ei, acum peste 100 de ani.

Cum să înțelegem și mai ales cum să ne raportăm la ceea ce ne transmit țesăturile cu motive tradiționale românești moștenite din străbuni sau refăcute în zilele noastre după modele străvechi? Ce raport mai avem noi, ca oameni contemporani, cu veșmintele astfel create, care sunt adevărate armuri de protecție magică a omului in lumea de mijloc, intre cer si pământ? Ar fi și adevărate cărți de vizită, dacă am ști să le purtăm și să le descifrăm. De mult timp încerc eu însămi să descifrez aceste mistere, adică, mai exact, să găsesc o poartă către ele, mai ales în compania Simonei Laiu, purtătoare, colecționară și fin cunoscătoare a misterelor costumului românesc, a cărei părere am cerut-o și acum.

Simona mi-a răspuns rapid și cu amabilitate, de sub cerul fierbinte din Hawaii unde locuiește acum, sub care inima ei bate mai românește ca oricând, Iată ce mi-a povestit Simona (găsiți o parte din costumele și gândurile ei pe pagina fb Grădina Hestiei):

Arta țărănească românească este profund înrădăcinată în tradiții și simboluri, reflectând o bogăție culturală transmisă din generație în generație. Broderiile și țesăturile tradiționale românești sunt remarcabile pentru diversitatea lor de motive și culori, fiecare regiune având specificul său, însă există și multe elemente comune. Aceste simboluri sunt nu doar decorative, ci adesea au semnificații profunde, legate de viață, natură, credință și comunitate. De exemplu, crucea – care este unul dintre cele mai răspândite simboluri, reprezintă credința și spiritualitatea. Varietatea formelor sale, de la crucea simplă la cea solară sau crucea înscrisă în cerc, simbolizează prezenta lui Dumnezeu în lumină, soare și eternitate. Roua – reprezentată prin puncte sau mici cerculețe, simbolizează fertilitatea și reînnoirea. Râurele sau arborele vieții – simbol al vieții, creșterii și imortalității. Este adesea înfățișat ca un arbore stilizat cu ramuri și rădăcini bine definite. Spirala – este ciclicitatea vieții și eternitatea, un simbol frecvent în motivele tradiționale. Roata solară – un simbol al soarelui și al ciclurilor naturii, adesea legat de sărbătorile agrare și de schimbările anotimpurilor. Pasărea – simbolizează sufletul, libertatea și înălțarea spirituală. Păsările pot reprezenta și mesagerii dintre lumea terestră și cea divină. Florile și frunzele – diverse tipuri de flori și frunze, fiecare cu semnificația sa, sunt prezente în broderii, simbolizând natura, dragostea și fertilitatea.

Culorile Utilizate

Culorile în arta tradițională românească nu sunt alese la întâmplare, fiecare având semnificații specifice.

 Roșu – Cel mai frecvent utilizat, simbolizează viața, pasiunea, dragostea și este adesea asociat cu elemente feminine. Negru – Reprezintă pământul, fertilitatea, dar și doliul. În unele regiuni, negrul este folosit pentru a contura și accentua alte culori.

Albastru – Simbolizează cerul, apa, puritatea și elemente masculine. Verde – Culoarea naturii, a vegetației, simbolizează tinerețea și speranța. Galben sau auriu – Adesea asociat cu soarele și recolta, simbolizează abundența și prosperitatea. Alb – Puritate, sacralitate și simplitate. Este culoarea de bază a multor tipuri de țesături, pe care se brodează motivele colorate.

 Arta țărănească românească, prin broderiile și culorile sale, este o fereastră către sufletul și tradițiile poporului român, o expresie a identității și continuității culturale. Fiecare piesă este o poveste în sine, transmisă din inimă și prin mâini pricepute, de la o generație la alta mai ales prin intermediul simbolurilor abstracte. Abstractizarea și geometrizarea simbolurilor în arta tradițională românească reprezintă procese prin care elementele naturale și conceptele sunt simplificate și transpuse în forme geometrice de bază, cum ar fi linii, cercuri, triunghiuri, pătrate și spirale. Aceste procese nu doar că facilitează transmiterea și reproducerea simbolurilor în diferite medii artistice, dar adaugă și un nivel de semnificație și mister simbolurilor reprezentate. Arta țărănească românească implică transformarea formelor naturale și a ideilor în reprezentări stilizate, abstractizate spre a păstra esența original dar si pentru a omite detaliile inutile. De exemplu, o pasăre poate fi redusă la câteva linii curbe și un triunghi pentru corp, cu scopul de a evoca ideea de zbor sau libertate, fără a reproduce în detaliu aspectul specific al unei specii de pasăre, chiar dacă noi recunoaștem dese ori diferitele păsări reprezentate cum ar fi cuci (Oltenia), pupeze și hulubași (Moldova), păsări măiestre… Dar în genere, acest proces permite simbolurilor să transmită idei universale, accesibile oricui, indiferent de cunoștințele specifice despre natură sau cultura materială.

Geometrizarea merge mână în mână cu abstractizarea, formând elementele vizuale în structuri geometrice simple. Aceasta nu doar că facilitează procesul de creație și reproducere a motivelor, dar și încarcă obiectele artistice cu un sens de ordine cosmică și armonie. De exemplu, spirala, care poate reprezenta apa sau viața, devine un simbol puternic al ciclicității și reînnoirii prin simpla sa formă curbată.

Formele geometrice în sine sunt încărcate cu semnificații: cercul simbolizează eternitatea și perfecțiunea, fiind adesea folosit pentru a reprezenta soarele sau ciclurile vieții; triunghiul poate reprezenta elemente precum apa (cu vârful în jos) sau focul (cu vârful în sus), în funcție de orientarea sa; pătratul simbolizează pământul și stabilitatea, fiind adesea folosit pentru a delimita spațiul sacru în țesături și broderie; spirala, așa cum am menționat, sugerează mișcarea, ciclicitatea și transformarea.

Prin abstractizare și geometrizare, arta tradițională românească își exprimă nu doar legătura profundă cu natura și cosmosul, dar creează și un limbaj vizual distinct, care poate fi interpretat și apreciat atât la nivel estetic, cât și simbolic. Aceste procese demonstrează înțelepciunea și sensibilitatea artistică a creatorilor populari, care au reușit să condenseze concepte complexe și valori culturale în forme simple, dar profund expresive care au dăinuit neschimbate de milenii.

 În România contemporană, tradiția broderiei și a cămășilor tradiționale, a iilor, continuă să fie o parte vibrantă a culturii și identității naționale. Ele sunt purtate cu mândrie la sărbători, festivaluri, evenimente culturale și în alte ocazii speciale, reflectând o revenire la valorile și simbolistica tradițională.

Cine Brodează Camasi

În multe comunități de tip șezătoare, femeile brodează cămăși tradiționale, fie pentru uzul propriu și al familiei, fie, intr-un numar mai mic, pentru vânzare. Sunt femeii de toate vârstele, au profesii cât se poate de diverse, provin din sate i orașe deopotrivă, si chiar din diaspora. Există, de asemenea, ateliere și cooperative unde artizanii lucrează împreună pentru a crea broderii tradiționale. Foarte putini însă sunt meșterii si meșteritele care fac cojoace, pieptare, pânză “de casa” sau alte piese de costum cum ar fi marame, fote, sau bete.

Cămășile tradiționale românești, iile, sunt adesea brodate cu motive complexe dupa cămăși din secolele 19 sau prima jumatate a secolului 20 și care au semnificații specifice, alese anume de fiecare femeie să i se potriveasca. Motivele variază de la o femeie la alta, fiecare având particularitățile sale, dar există și teme comune la nivel național. Spre deosebire de iile vechi, acum nu se mai prea tine cont de zona sau varsta purtatoarei. Azi femei de toate vârstele îmbracă frumoasele cămăși înfocate cu fir roșu, care odinioară erau rezervate fetelor de măritat și tinerelor neveste. Tinerele de azi adoră cămășile brodate cu negru purtate odinioară de femeile trecute de prima tinerete. Printre motivele frecvent întâlnite se numără elementele naturale (flori, frunze, ramuri, soarele), simbolurile geometrice (spirale, romburi, cruci) și elementele zoomorfe (păsări, cai).

Cămășile tradiționale nu sunt doar obiecte de îmbrăcăminte, ci și purtătoare de mesaje și simboluri. Ele continuă să comunice apartenența la vechea si importanta cultura română și chiar speranțele sau dorințele personale ale celor care le făuresc și poartă. În contextul contemporan, purtarea unei ii sau a unei cămăși tradiționale românești este un gest de afirmare a identității culturale și a mândriei naționale, un mod de a păstra și promova tradițiile într-o lume globalizată.

Astăzi, interesul tinerilor pentru elemente tradiționale, inclusiv pentru cămășile brodate, este în creștere, semn al unei redescoperiri și aprecieri a patrimoniului cultural românesc. Aceasta se manifestă nu doar în viața cotidiană, dar și în modă, unde designerii români integrează motive tradiționale în colecțiile contemporane, dându-le o nouă viață și relevanță.

Legenda fotografiilor:

1. Portul argintiu: Perla: Costum Național de Curte circa 1880. Fotografia este realizată la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești
2. Portul rosu: Foc: Costum Național de Curte circa 1880. Fotografia este realizată la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești
3. Portul roz cu albastru: Trandafir Romanesc: Costum din Arges/Muscel compus din marama, camasa cu poala cu broderia tesuta si betele apartin coletiei Muzeului Golesti iar fota pesteman cu sort aparține Gradinei Hestiei. Piesele (cu exceptia maramei) sunt de la finele secolului 19.
4. Portul cu camasa visinie: Zestrea Zeitei: O extraordinara camasa de mireasa tipica Muscelului din a 2 a jumatate a secolului 19. Costumul apartine Muzeului Golesti. Semnele țesute sunt de origine preistorică, stilizate.

Țesătură veche Cuzco