De vorbă cu Monika Puiu despre călătoriile în România împreună cu maestra ei, Judy Hall

„Ce vrei să știi despre Judy Hall?“ m-a întrebat Monika.

„Totul“, i-am spus. Monika mi-a povestit multe, dar de fiecare dată aveam impresia că îmi scapă ceva, ca și cum mesajul nu e total cuprins în relatare.

„La un moment dat, am adus-o pe Judy Hall în România și a lucrat cu Ana Maria Ștefănescu în centrul ei.  A fost un workshop despre cristale. În 2018 am vrut să călătoresc cu ea să îi arăt locuri energetice din România. Primul workshop de astrologie experiențială l-a ținut aici, la Wayra Astrae. Am avut 12 participanți – apoi Judy a zis că nu vrea să fie un rockstar – dar. întocmai ca un rockstar, atrăgea oamenii care o cunoșteau din cărțile ei. Era un star! La un moment dat eram la un târg aici în România și i-am spus unui vânzător de cristale că o cunosc pe Judy și atunci el a strigat să se adune lumea: avem aici pe cineva care o cunoaște pe Judy Hall!“ povestește Monika.

„Ultimul workshop împreună a fost cel ținut la Avebury – acolo sunt două cercuri de pietre integrate într-un sat mic – peste pietre a fost construit satul, apoi au mai fost descoperite alte pietre. Pentru că au fost mereu vizitate și au stat cu oamenii, sunt pietre incredibil de vioaie, zilnic vorbește cineva cu ele. La fel este și în Peru – acolo munții sunt sacri și tot timpul este cineva care vorbește cu ei – este o altă viață acolo, o energie uluitoare care vine din munți. Nu sunt doar peisaj“ continuă Monika, deșteptându-mi propriile amintiri despre drumurile pe care le făcusem singură în munți, mai ales pe crestele Făgărașilor, când am renunțat să îmi ating obiectivul fixat numai ca să stau de vorbă cu stâncile pe care ajunsesem deja.

Povestea Monikăi a continuat: „Stabilisem cu Judy să ne vedem în mai la Belfast, în 2019, și înainte de Belfast ea a avut un accident cerebral. Am mers în Anglia să o vizitez la un centru de recuperare, era imobilizată, dar cu toate astea era o inspirație enormă. Am vorbit de multe ori la telefon – de fiecare dată cu inspirație: de ce a trebuit să se întoarcă, ce mai are de făcut, unde poate vedea, ce nu-și mai amintește. Nu mai știa astrologie.“ Asta m-a uimit. Am întrebat-o pe Monika de ce crede ea că Judy uitase tocmai astrologia.

„Nu mai avea nevoie“ a fost răspunsul Monikăi. „Judy mi-a spus: mai am ceva de învățat și apoi plec. A mai spus că nu are nici putere și nici chef să facă recuperare fizică. Apoi a venit covidul, Judy a căzut în casă în 2020, și-a rupt șoldul, a mers din nou în spital, apoi în centrul de recuperare. A murit în august 2021. Cu o săptămână înainte, Anglia a fost deschisă pentru vizitare fără carantină, așa că plănuiam să o văd pe 20 august, dar între timp a plecat. Vorbisem în iulie la telefon, i-am zis să mă aștepte dacă vrea, dar dacă nu, să plece în pace. Judy nu se mai implica în prea multe. Mi-a zis la telefon: vorbește tu, eu o să te ascult. Apoi au intervenit la mine lucruri – era ca și cum Universul mi-ar fi spus: Las-o în pace, ea e pe picior de plecare, e bine.“ povestește în continuare Monika.

Apoi îmi povestește din nou despre enigmatica tăcere a lui Judy, de după plecarea ei. „Noi am stabilit ca atunci când vom fi plecate amândouă să ne așezăm pe un nor și să ne uităm ce se petrece pe pământ. Am glumit de multe ori despre asta. După ce Judy a plecat, am încercat de mai multe ori să iau legătura cu ea și nu am nimic, niciun semn! Nu răspunde.

În septembrie am fost în Anglia pentru prima dată în toți acești ani – am fost la locul – extrem de frumos – un altar de 6-7000 de ani vechime – unde i-am împrăștiat cenușa. Dar ea nu era acolo. Am fost mai mult pentru mine, ca să închei. A fost datoria mea, într-un fel. M-am întâlnit cu David Eastoe și l-am întrebat și pe el dacă a mai avut vreun contact cu Judy. El mi-a spus: „Să fiu sincer, nu. Nu-mi răspunde.“ Nu vorbește cu nimeni, zic.  Aaa, spune el, mi-am luat o piatră de pe inimă, mă bucur că m-ai întrebat, eu credeam că doar cu mine nu vorbește, că doar mie nu-mi răspunde.“ povestește în continuare Monika.

„Poate trebuie să așteptăm“, i-a spus Monika lui David. Iar eu mă simt în clipa aceea extrem de privilegiată că Monika a dorit să vorbească cu mine despre Judy. „Pentru mine Judy era un ghid, un mentor, de necrezut“ continuă ea.

„Practic, după ce a plecat Judy, ai devenit propriul tău mentor“ îi spun Monikăi, simțindu-mă încă o dată privilegiată pentru locul și momentul în care vorbeam și înregistram aceste lucruri, pregătindu-ne de un workshop de astrologie experiențială care urma să înceapă aici, la Wayra Astrae, în nici o oră.

Poate singurul din lume. „Judy are o fiică, presupun că ea a moștenit pietrele sale. Mai are discipole care să se ocupe de cristale și astrologie. Mai este o astroloagă din Ungaria, Susane Griga, care lucrează și acum, are școala ei – după cum avea școala ei și când a venit la Judy, ca să ia inspirație. La Judy vedeau și vindecători; mai era o pereche care avea un magazin de pietre în Chicago. Dar cu astrologie experiențială cred că sunt doar eu.“ povestește Monika. Și continuă:

„Când a venit Judy, când a făcut workshop aici, la Wayra Astrae, și eu am asistat, am știut că atunci, energetic, ea mi-a predat ștafeta. La început am crezut că va veni anual, dar atunci mi-a zis că îi este greu să se deplaseze, m-a lăsat pe mine să fac astea.“

Iar senzația că nu suntem complet singure nu m-a mai părăsit în toată seara aceea.

Monika mi-a povestit în continuare: „Am călătorit împreună cu Judy în locurile cele mai speciale din punct de vedere energetic din România. Am fost la Șinca Veche, la Ariniș, la trovanții din Buzău. Atunci, în Buzău, Judy avea o problemă și se deplasa cu un baston., Avea și diabet, respecta o dietă și ore fixe de masă – niciodată nu a luat medicamente, a ținut diabetul sub control numai cu o dietă specială pe care o urma cu strictețe. A urcat însă fără nicio problemă pe drumul până la trovanți – iar acolo, pe platou, fiecare a luat-o în altă direcție, explorând. Deodată am auzit un țipăt de animal, foarte straniu, nu mai auzisem vreodată așa ceva, era un sunet puternic, foarte tare. Pe platou era un cioban cu oile, și m-am gândit că animalul ar fi putut fi un măgar. Așa că l-am întrebat pe cioban dacă are un măgar: „Nu, doamnă“ mi-a răspuns. „Dar ați auzit un animalul țipând, nu?“ am insistat eu. „Nu am auzit nimic, doamnă.“ Judy și cu mine am făcut schimb de priviri, pentru că amândouă îl auzeam. Am tot explorat pe acolo, până ce Judy a dat de o baltă. A alergat spre ea de parcă ar fi avut 17 ani. Acolo a zărit animalul care țipa: era o broască. Cum a ajuns Judy lângă baltă, broasca a încetat complet. Apoi timp de 20 de minute Judy a făcut poze exact lângă ea și în tot timpul ăsta a stat nemișcată. Pe Judy o chemase.“ continuă Monika, povestindu-mi că Judy nu i-a trimis niciodată fotografiile din această excursie, deși făcuse mii. „A avut o problemă cu camera și pozele nu au mai ieșit niciodată. Apoi am mai mers singură la trovanții aceia de mai multe ori; de fiecare dată mă duceam să mă uit la această baltă. În mare majoritate a ocaziilor nici nu este apă acolo., O singură dată am mai găsit o broască acolo, dar nu țipa deloc straniu. Era o broască obișnuită. Judy îmi spusese că o broască este un semn bun, de fertilitate.“ a încheiat Monika povestea.

Judy era medium, iar acum Monika mi-a povestit o mulțime de lucruri despre felul în care o făcuse să se deschidă în ce în ce mai mult către lumea energetică și multiplele ei forme de manifestare. În timpul relației lor personale care a durat cca 15-18 ani, într-o mulțime de întâlniri, convorbiri, workshopuri, în marea majoritate desfășurate în Anglia, cel mai important lucru asupra căruia a căzut accentul era această legătură cu lumea energetică – faptul că totul are energie și este important să fim prezenți mereu în această energie, să ne conectăm cu ea, să căutăm în noi blocajele care ne împiedică să fim mereu acolo unde este fluxul lucrurilor.

„De fiecare dată, Judy a ghidat superb meditații și ne-a lăsat pe fiecare să ne facem propria cursă sau ne plimbăm. În timpul acestor meditații eu de multe ori am dormit sau am fost inconștientă. Judy mi-a zis să stau în picioare. Integrezi mai bine dacă ești conștient unde ai fost și ce ai făcut“ povestește Monika despre experiențele inedite care au format-o.

„La un moment dat am luat-o pe fiica mea Lisa la ea. La Londra, pe când Lisa avea 11 sau 12 ani, a fost o problemă să fim admise la College of Psychic Studies: acolo se acceptau persoane peste 17 ani. Judy a intervenit în favoarea noastră, declarând că ea a fost cea care a acceptat-o pe Lisa. Lisa a participat la meditații – în momentul aceasta eu mereu am fost puțin geloasă. Eu uneori nu mai știu ce fac și pe unde merg în meditații, dar Lisa relata de la început istorii de aventuri complete, povești întregi. A participat și la workshopul cu dragoni. Aveam dragonul meu din cristal de ametist – la workshop am făcut multe călătorii cu dragonii. Dar cu dragonii nu prea stai de vorbă: sunt sau nu sunt, ori le accepți forța, ori se îndepărtează de tine. Forța dragonillor este o forță veche, primordială. O dată am fost la un workshop singură și am cumpărat de acolo pietre-dragon (cumpărat este un fel de a spune, de fapt pietrele sunt cu noi, ca și cum am fi făcut o închiriere – am cumpărat de fapt serviciul celui care a adus piatra la mine. Forța rămâne cu mine, până ce are nevoie să fie cu altcineva). Când am ajuns acasă, Lisa a întrebat piatra și piatra a zis că vrea să fie cu ea. Atunci i-am povestit Lisei ce aflasem despre dragoni și ea mi-a răspuns: „Dar, mama, știu asta, dragoni sunt chiar și aici în casă.“ Fetița mea Lisa avea o cunoaștere mult mai directă despre lucrurile pe care eu le aflasem călătorind jumătate de lume. Dacă accepți cunoașterea, nu o pierzi niciodată – iar noi pierdem cunoaștere pentru că nu ne-o reflectă nimeni. Însă dacă ai încredere în ceea ce ai simțit, păstrezi această cunoaștere.“ spune în continuare Monika.

Aș fi ascultat-o la infinit povestind ceea ce aflase, treptat, în interacțiunea cu Judy, care a trecut mult dincolo de workshopuri și cursuri. Mi-a povestit în continuare despre prietenia lor, despre conversațiile lor îndelungi. Și despre o întâmplare stranie într-o catedrala din Wales. Judy o vizita pentru prima dată în viață, împreună cu o prietenă. Au intrat și Judy s-a uitat în dreapta și a zis: „Aaa, au schimbat: aici era o scară în spirală, care urca. Apoi a observat altceva care i s-a părut schimbat. L-a întrebat în cele din urmă pe un preot din catedrală – acesta i-a zis că acele lucruri despre care vorbea ea au existat acolo… dar cu 400 de ani în urmă. „Dar eu știu, am fost acolo“ a zis Judy.

Am întrebat-o dacă știe câte ceva despre viața lui Judy dinainte de a se împrieteni ele două. „Destul de puține. Știu că Judy a trăit împreună cu primul ei soțul ei – miltar – într-un stat din Africa și a prins acolo un război civil. Mi-a vorbit despre o persoană de la care a învățat foarte mult – un medium – Christine Hartley.“ Apoi Judy a revenit în Anglia, a divorțat, și-a reconstruit viața. I-a povestit Monikăi cum a fost prima oară când a înțeles ce fac pietrele. Judy, tânără, a intrat cu fiica ei, copil, la un magazin de pietre, și ea tot punea întrebări. Vânzătorul i-a zis: nu mă întreba pe mine, întreabă piatra. Așa a descoperit Judy ce fac pietrele.

Monika mi-a povestit că în linia de descendență a lui Judy nu este niciun băiat, iar cel mai bine s-a înțeles cu stră-nepoata și stră-strănepoata ei.

Ce aș mai vrea să știu despre Judy? Totul, desigur. Dar totul nu există, iar ceea ce e esențial urma să mi se descopere.