Monika Puiu mi-a trimis o scrisoare de Paște

 

‘Anul acesta o să îți scriu de Paște’ m-a anunțat Monika – mai erau vreo 10 zile până la Paștele Catolic și m-am mirat puțin, deoarece știam că ea nu îl sărbătorește.

Apoi mi-a povestit că pleacă din țară și că, în urma unui concurs de împrejurări cu totul neașteptat, va fi la Santiago de Compostela din Vinerea Mare, când au loc marile procesiuni, și până în ziua de Paște.

‘Va fi o întâlnire’, mi-a spus ea. ‘Prevăd că va fi important.’

Am văzut-o emoționată din pricină că destinul îi crease această capcană neașteptată, tocmai ei care o viață întreagă a avut oroare de celebrările de Paște.

Și chiar în ziua de Paște am primit așteptata scrisoare de la ea, pe care v-o citez aici.

Paștele este întotdeauna o perioadă foarte dificilă pentru mine, deoarece mă identific foarte mult cu lumina lui Isus Hristos. El este lumina pe care o urmăresc. El a fost ucis și noi sărbătorim asta de Paște? – pe scurt, aceasta este dilema mea.

 Vă rog să nu veniți cu povestea învierii, deoarece toți ne întoarcem în lumină. Sufletele mergeau în lumină înaintea lui, nimic nu s-a schimbat din cauza morții sale. Am fi fost conștienți de intrarea noastră în lumină fără ca el să ne arate calea? Nu știu răspunsul și tind să cred că moartea lui nu a fost un sacrificiu, a fost pur și simplu o crimă pentru putere și pentru ego-ul celor care erau la putere atunci.

 În loc să-i sărbătoresc moartea, eu vreau să-i sărbătoresc viața și lumina.

 După ce m-am mutat în lumea creștină ortodoxă în urmă cu aproximativ 36 de ani, am început să ignor Paștele Catolic. Anul acesta m-am bucurat să evadez și de la ortodocși, urma să călătoresc pe teritorii dominate de altă religie. Dar a existat această invitație de a vizita cramele din nordul Spaniei la sfârșitul lunii martie!

 După cum am spus în multe alte articole de pe blog, universul are propriul său mod de a te aduce într-un loc în care nu ai nici cea mai mică intenție să mergi. Făceam parte dintr-un grup pe care împrejurările l-au adus la Santiago de Compostela chiar în timpul Paștelui.

 În prima zi am înconjurat catedrala, dar nu am intrat. Astăzi am vizitat catedrala – dacă sunt adusă aici, e clar că am de lucru aici. Stăteam înăuntru și așteptam să se întâmple ceva – nu s-a întâmplat nimic. Catedrala este o clădire minunată și nici măcar altarul baroc nu mi-a stârnit vreo aversiune. Am petrecut ceva timp acolo, vizitând toate capelele din toate colțurile. L-am rugat pe Isus să-mi arate ce trebuie să văd, să simt sau să înțeleg. Dar nu am simțit nimic – nu a fost nici plăcut, nici neplăcut.

 Acum mulți ani, când am început să-mi curăț istoria cu biserica, am vrut să devin indiferentă, fără ură și fără iubire. Astăzi, plecând de la catedrala din Santiago de Compostela, mi-am dat seama că exact asta trebuia să înțeleg. Corpul meu era total relaxat, stând acolo în catedrală și trăind atmosfera de acolo.

 Aproape o viață întreagă de muncă interioară, de echilibrare a ceea ce sa întâmplat în multe alte vieți, se încheie în Santiago de Compostela. Acest lucru necesită sărbătoare!

 Fie că suntem îndrăgostiți de cineva sau de ceva, fie că urâm pe cineva sau ceva, legătura este aceeași: nu suntem liberi. Ești liber atunci când ești indiferent, când poți lua propriile decizii, fără să fii influențat de sentimentele sau emoțiile pe care le ai pentru cineva sau ceva. Nu vreau să spun că a te îndrăgosti sau a fi îndrăgostit nu este un lucru minunat – acum vorbesc numai și numai din perspectiva luării deciziilor și libertății de sub influența emoțiilor și a sentimentelor.

 A mă elibera de vechile încurcături, de credințe limitative și a lua decizii ghidate doar de evoluția propriului meu suflet: iată cea mai mare realizare la care vreau să ajung în această viață!

Mulțumesc, Univers, că m-ai ghidat aici, pentru această lecție și îți mulțumesc pentru timpul minunat, compania și sărbătorile din nordul Spaniei. Plouă mult și e frig; se curăță și se limpezește totul și voi pleca mult mai ușoară acasă, chiar dacă poate pe cântar se va vedea contrariul!

 M-am bucurat mult să citesc scrisoarea și mai ales m-am bucurat că totul s-a petrecut așa de bine pentru Monika. Încă de când vorbisem atunci, în martie, am avut senzația vagă, în corp, că rezonez cu emoția ei. De fapt îmi aminteam de groaza care-mi cuprindea trupul și sufletul în preajma Paștelui și în plus știam că manifestările de la Santiago de Compostela sunt din cele mai dramatice și apelează exact la această componentă de oroare fizică. În ce mă privește, am apreciat mereu faptul că ritualurile Paștelui ortodox la care am participat de mică erau mai degrabă discrete din acest punct de vedere, preferau simbolismul și adânceau ideea de taină, de mister. Totuși esențialmente ele treceau prin oroarea corpului și angoasa morții.

Fie că sunt sau nu îngroșate, în genere iconologia și ritualurile Paștelui aduc trupului revoltă sau ceea ce în contextul tragediei Greciei Antice se numea ‘milă’.

Teoretic de Paște este mobilizată și purificarea corpului prin post – faptic această purificare depinde de multipli factori – iar situația riscă să devină mai mult sau mai puțin traumatică.

Practic, instituția bisericească aduce groaza, iar remediul trebuie să îl aducă individul (postind și purificându-și trupul) – ori acest lucru nu este nici la îndemână și nici garantat.

Legăturile care creează revoltă sunt legături de trup – spiritul și mintea iau decizia de a sălășlui în universul multidimensional, trupul se cramponează de lumea concretă și actuală.

Eliberarea înseamnă eliberarea de revolta trupului care deturna sufletul de la pura contemplare a multidimensionalității.

În fapt purificarea legăturilor trupului cu sufletul lumii este un proces îndelungat, nu e ceva cu care se începe, ci practic este o purificare treptată și amănunțită care durează ani de zile.

Revolta trupului față de moarte nu este ceva care se tratează simplu – nici cu frunze de spanac și nici cu post negru, ci este un proces îndelungat la care sufletul participă. Aceasta este inițierea, dar nu ca gest (gestul este doar un semn al inițierii sau semnal al începerii ei) ci ca un proces de devenire, un drum care practic nu se sfârșește, ci își găsește diferite puncte de echilibru.

În pragul Paștelui ortodox și recitind scrisoarea de la Monika mi-am amintit de propriile groaze, revolte, afecte legate de acest moment incredibil al Cosmosului în care lumina este zidită.

Ceea ce îmi doresc și vă doresc tuturor este să putem simți cândva pacea de care a povestit Monika, găsindu-ne în acel punct de autodeterminare și luciditate care ne deschide spre un nou ciclu al luminii.

 

Un Paște luminat tuturor!