Fengshui, ecologie practicată de când lumea

Un dialog pasionant cu Diana Roman, expert Feng Shui – partea întâi

Am aflat despre fengshui dintr-o carte, dar nu era o carte de fengshui, ci un roman pe care l-am citit în urmă cu peste 30 de ani, de James Clavell. Se petrecea în China și una din intrigile centrale se învârtea în jurul unei case care se afla pe „ochiul dragonului“ și astfel devenea un loc periculos pentru cei care o locuiau. Am aflat că știința chinezească ce stabilse că acolo se petrec aceste neliniștitoare lucruri se numea „fengshui“. Eram adolescentă atunci și toată ideea mi s-a părut perfect naturală dar în același timp era și o „chinezărie“ în sensul în care nu avem de unde să îi înțeleg detaliile și sursele de informație. Natural mi s-a părut – atunci ca și acum – faptul că destinul uman este influențat de destinul locului în care omul se află, o influență complexă care trece de nivelul „ecologic“ fizico-chimic-ambiental, umplând acea zonă de incertitudine unde te întrebi care sunt sursele marilor transformări în spațiu și timp, cum să te situezi tu ca om în contextul acestor transformări și cum se face că lucruri aparent disparate de pe pământ se revelează a avea conexiuni nebănuite. Un proces „natural“ în sensul în care are loc „de la sine“ dincolo de ceea ce percepe omul ca zonă a sa de acțiune. Totuși acest natural nu îl făcea și inteligibil sau influențabil.

Apoi au început să apară la noi și tot felul de cărți „fengshui“ și tot felul de magazine „fengshui“ care aprovizionau lumea cu un univers întreg de amulete, noduri, clopoței, broaște țestoase, budha care se țin cu mânile de burtă de râs, desene de neînțeles… Am încercat să mă apropii de cărțile de fengshui cu poze, să înțeleg principiile artei, dar dincolo de câteva generalități nu am trecut niciodată. Aveam senzația – practic unică în corpul cunoașterii – că ceea ce studiez eu se mișcă exact în timp ce îl studiez, că mă aflu pe niște nisipuri mișcătoare unde nu am pe nimeni care să mă ghideze.

Au trecut o grămadă de ani de atunci, iar ceea ce a rămas neatins, ba chiar a sporit, a fost respectul meu pentru ceea ce intuiam ca fiind o artă la de subtilă și de bine întemeiată ca și medicina tradițională chineză, care este fundamentată pe hărți energetice care țin de ceea ce deja mă învățasem să numesc principiu cuantic al lumii. În vară am scris deja aici o serie de articole despre încărcătura energetică a locurilor lumii și m-am gândit să introduc acolo și fengshui, când mi-am dat seama că fengshuiul merită povestea lui separată – pentru că tot ceea ce vine din China are inevitabil o poveste specială.

Iar în această poveste rolul de ghid bun, de orientare, îi revine tot Monikăi Puiu, care m-a îndreptat spre Diana Roman, consultant și expert Fengshui, care m-a primit cu generozitate în biroul ei din Dorobanți. Am coborât câteva drepte la demisol și de acolo, de la nivelul pământului, am discutat despre arta de a asculta ritmurile pământului – Feng Shui.

Diana Roman este membru asociat la Asociația Internațională de Feng Shui din Singapore și în afară de aceasta practică mai multe discipline conexe cu Feng Shui care fac parte din Metafizica Chineză. O altă disciplină conexă este Astrologia Chineză, care se mai numește și Ba Zi sau cele patru coloane ale ale destinului. Ele cumva merg împreună, pentru că toate au legătură cu destinul omului, cu îmbunătățirea șanselor pe care acesta le are în viață. Pe lângă asta, Diana se ocupă și de Astrologie Maiașă, de diverse tehnici de medicină energetică care au ca scop vindecarea personală sau curățarea casei în care oamenii locuiesc atunci când există anumite probleme, blocaje, când oamenii simt că energia din casei îi sabotează.

Feng Shui de obicei nu prea este cunoscut, nu este înțeles sau este prost cunoscut. Puțini dintre cei care cumpără azi amulete și noduri colorate de la magazinele chinezești știu că ceea ce a devenit azi la noi popular în numele de Feng Shui s-a născut ca o artă foarte subtilă, dar și foarte precisă de a măsura pământul, respectiv liniile sale de forță. Așa că prima întrebare pe care i-am pus-o Dianei s-a referit la originea Fengshuiului.

„La originea sa, Feng Shui nu a avut nicio legătură cu amuletele, de fapt nici acum nu are.  A avut legătură cu morții și cu deținerea puterii și cu clasa conducătoare din China. Există tot felul de legende legate de aceste origini ale Feng Shui-ului. Se spune că pe vremuri unul dintre împărații chinezi lupta, alături de armata sa, și la un moment dat s-au pomenit undeva într-un fel de mlaștină, unde s-au pierdut și nu mai știau cum să iasă. Ei luptau cu un dușman despre care știau deja că folosește tehnici de magie neagră. Atunci s-au oprit în loc și au început să se roage ca să li se reveleze o metodă prin care să poată să iasă de acolo din mlaștină, că erau înconjurați și de ape și de mâl și se scufundau. Atunci legenda spune că li s-a arătat așa-anumita Doamnă a Celor Nouă Ceruri, care este o entitate feminină benefică, și care le-a dăruit busola. Și astfel omenirea a făcut cunoștință cu busola, instrumentul care îți indică direcțiile și te ajută, te ghidează – printre altele, ca să ieși din mlaștină.

Împărații chinezi intenționau să-și lase succesorii la putere, să-și perpetueze dinastiile. Atunci au studiat această disciplină Feng Shui. Nimeni nu știe exact cum anume, și cât timp și câți bani s-au investit în acele studii, pentru că aveau niște echipe imense de cercetători, care mergeau pe teren, care măsurau, observau și astrele și pământul. Astfel se pare că s-a descoperit că există o anumită manieră de a îngropa pe cineva, așa fel încât, evident, după ce moare, energia din mediul înconjurător să vină cumva să curgă prin trupul celui decedat și să se ducă către generațiile următoare. Acest lucru se referea numai la împărați, pentru că pe vremea aceea oamenii de rând nu numai că nu aveau acces la fengshui, dar aveau și interdicție să-l folosească, iar maestrii feng-shui erau pedepsiți, chiar uciși, dacă divulgau aceste secrete.

S-a descoperit deci că există o metodă prin care împăratul putea să facă în așa fel încât după ce moare și este îngropat norocul lui să ducă către generațiile următoare. Acesta este secretul longevității acelor dinastii chinezești: în nicio țară nu s-a mai auzit de dinastii care să dureze 1.100 de ani, cum a fost în China.

Încă din timpul vieții împăratului experții lui se duceau și căutau zonele care erau cele mai bune: trebuia căutat un anumit loc între munți care se semene cu un fotoliu: în spate trebuia să existe un munte înalt, în stânga lui să existe așa numita formațiune a dragonului verde, adică un munte puțin mai jos decât cel din spate, iar în dreapta neapărat un deal, o colină sau un munte mai mic, care reprezenta energia tigrului alb. Această configurație numită cuibul dragonului se asemănă cu un fotoliu:  trebuia să fie spațiu deschis, dar nu la nesfârșit, ci undeva în zare trebuia să se închidă această deschidere cu un alt deal sau cu un alt munte, care se numea Muntele Mamă. Pe urmă mai era și Muntele Tablă.

Muntele mai e numit și dragonul care emite energie. Dragonul este în acest context o metaforă – este vorba de fapt de o sursă care emite energie. Putem să vedem și în jurul nostru foarte mulți oameni care sunt pasionați de munte, se duc la munte, îi atrage foarte mult energia de acolo.

Energia curge în funcție de cum sunt așezați munții. Și cum munții nu pot să-i miști, trebuie doar să găsești o conformație bună a teritoriului, care să cuprindă munți, deal și vale, într-o configurație cât se poate de precisă. Se înțelege că o configurație care să cuprindă toate aceste formațiuni specifice era foarte greu de găsit în natură – era nevoie de echipe de specialiști care petreceau foarte mult timp căutând acest loc special, pe unde curgeau acele vene ale dragonului, acele meridiane, care duceau energia. După ce îl găseau, locul era pregătit, iar mortul era îngropat cu urechea către muntele din spate. Astfel, toată energia dinspre munte curgea în urechea împăratului. De ce neapărat urechea? Pentru că urechea are legătură și cu organele reproducătoare și cu generațiile următoare. Din ureche, energia se ducea către meridianul Rinichiului, iar de la Rinichi energia, norocul, se ducea către generațiile următoare.

Se spune că sfârșitul uneia dintre dinastiile chineze a venit în timpul unui conflict cu mongolii. Împăratul mongolilor aflase de această misterioasă artă Fengshui pe care o dețineau chinezii și le-a spus: dacă îmi dăruiți și mie această cunoaștere o să încheiem războiul, facem pace. Împăratul chinez nu voia să se pună rău cu mongolii: nu putea nici să-l refuze pe împăratul mongol, dar nici să îi dea prețioasa lui cunoaștere. Atunci el a încuiat toate cărțile valoroase de Fengshui și a desemnat un înțelept de la Palat să scrie o carte falsă de Fengshui – practic, nu avea să fie o carte complet falsă, ci avea să conțină un maximum 5% de adevăr. Se spune că din această carte falsă au derivat toate superstițiile care trec în zilele noastre drept fengshui: miturile despre direcția pe care ne punem cu capul, despre ce amulete să folosim… acel amestec care pare că ar fi Fengshui, dar de fapt nu este.  Această pseudo-cunoaștere s-a transmis din generație în generație până acum.

Dar adevăratul Feng Shui, care cu adevărat poate să te ajute, are foarte multă legătură cu mediul înconjurător, cu relieful. Se spune că energia curge de la munte către vale și se oprește când se întâlnește cu apa.  Și atunci de aceea se mai spune și că apa aduce prosperitatea, pentru că ea culege toată energia care vine de la munte.

Sigur că se pot crea diferite configurații artificiale, prin construcții umane, dar în fengshui se spune că acestea nu au aceeași valoare pe care ar avea-o aceleași configurații dacă ar fi naturale. Însă în zilele noastre totuși, în orașe, unde nu prea avem relief și avem numai câmpie, noi cumva mai beneficiem și de energia clădirilor mai înalte – cu condiția ca acestea să nu aibă muchii prea colțuroase. În zilele noastre însă foarte puține clădiri  sunt făcute de arhitecți deștepți care să știe să le teșească puțin pe la colțuri – tocmai ca să nu trimită spre alte clădiri așa-numitele „săgeți“. De aceea nu este bine nici în casă să avem aceste forme ascuțite despre care se spune în mod tradițional că emit „săgeți otrăvite“ . Dacă ai o astfel de săgeată îndreptată spre tine (practic spre un loc în care stai frecvent) te vei simți treptat devitalizat. Descoperi că nu mai ai putere de muncă – dacă e vorba de job. Dacă e acasă, și mai ales în dormitor, unde e cel mai dificil, îți va afecta relația și/sau sănătatea. Zona afectată este chiar zona prin care trece săgeata energetică.

Este dificil, desigur, să ținem acum seama de toate acestea. Există mai multe școli de Feng Shui care țin seama și de durata de timp pe care noi vrem să ne ajute. De exemplu, dacă vrei să construiești un imperiu, să faci un business foarte mare, atunci clar ai nevoie de forme de relief corect configurate. Însă dacă vrei rezultate pe termen mediu sau scurt, trebuie să ai grijă cu stelele zburătoare ale casei: acestea sunt o combinație între energia pământului și energia timpului, pentru că și timpul este foarte important în Feng Shui.

Aspectul timp, corelat cu aspectul spațiu, conferă o anumită distribuție a energiei în interiorul fiecarei case, în funcție de anul de construcție, care reprezintă timpul și care se referă la momentul în care s-a pus capacul peste casă sau clădire (când s-a terminat de construit ultimul nivel la bloc), precum și anul în care s-au mutat primii locatari în clădire.

Aspectul spațiu se referă la orientarea casei: ne interesează să știm mai mult decât simplele puncte cardinale: ceea ce ne interesează sunt gradele, precise. Fiecare construcție are o configurație diferită de energie în interiorul clădirii. Fengshuiul este o artă, o tehnică care se învață și te ajută foarte mult ca, atunci când închiriezi sau acoperi o clădire, să faci în așa fel încât acea clădire să te stimuleze, să-ți dea un impuls în plus față de ceea ce faci tu prin efortul tău personal ca să ai succes în business, de exemplu. Sunt case care te lasă în pace și cât muncești atâta câștigi, după cum sunt și case care te ajută, te stimulează foarte mult, dar și case care, din contră, îți pun piedici: de exemplu muncești, și-ajungi în vârf într-o companie, apoi brusc compania dă faliment sau te dă afară fără explicații sau cine știe ce se mai întâmplă și ajungi iar să o iei de la capăt – acestea sunt așa-numitele  casele întemnițate sau case cu norocul inversat.

Chinezii consideră că timpul este circular, iar durata unui ciclu mare este de 180 de ani. Acesta se împarte în 9 perioade de câte 20 de ani – în acest moment noi încă ne aflăm în așa zisa perioadă 8,  care a început în anul 2004 și se termină anul viitor, în 2024, după care va veni perioada 9, care începe în 2024 și ține până în 2044. După 180 de ani, ciclul o ia de la capăt. În cadrul unui ciclu de 180 de ani, întotdeauna va fi o perioadă de 20 de ani în care clădirea va ajunge să fie întemnițată, ceea va aduce anumite provocări locatarilor. Poate fi vorba despre piedici financiare (banii se blochează în marfă sau în investiții și nu ai cash, nu te poți bucura de bani, nu poți să miști tranzacțiile mai repede pentru că banii sunt blocați și nu se mișcă. Sau întemnițarea poate afecta sănătatea și relațiile. În astfel de cazuri, soluția cea mai simplă este să părăsești respectiva clădire, cel puțin în acea perioadă – oamenii sunt liberi, întemnițarea este numai a clădirii. Noi, românii, tindem să fim foarte agățați de spațiu, cumpărăm apartamente, pământ, ne legăm de el, de glie. În străinătate nu întâlnim așa ceva – oamenii sunt mult mai flexibili, mai mobili, sunt dispuși să vândă, să cumpere pământ, să închirieze, să se mute.

Din articolul următor vom afla cum și când putem cere sfatul unui consultant fengshui pentru a face spațiul și timpul să lucreze pentru noi, sau, mai precis spus, pentru a ne așeza în timp și spațiu într-un mod care să ne fie cât mai favorabil