Sunt mai mulți ani de când Monika Puiu îmi povestește despre călătoriile ei în Peru – la un moment dat mi-a povestit că de îndată ce revine în România începe deja să se gândească când și cum va face următoarea călătorie pe tărâmul magic denumit Peru!

Practic, o cheamă. Niciodată călătoriile nu sunt la fel, mereu este ceva nou de descoperit, de învățat, de aprofundat.

De data asta, în august se va îmbarca pentru a opta călătorie acolo, dar nu singură.

„În august, invit câteva persoane. Vom petrece timp cu plante medicinale în junglă și vom merge în locuri sacre din Anzi. Unele dintre aceste situri sunt foarte rar vizitate de străini, deoarece au o importanță tradițională remarcabilă doar pentru vindecătorii locali și pentru cei care sunt interesați de străvechea cosmologie inca și pre-inca. Aproape pe ne-simțite am trecut de la călătorii mele personale de vindecare la a însoți oamenii în călătoria lor și a-i ajuta să integreze ceea ce se întâmplă acolo. Nu am vrut să fiu ghid, dar oamenii mi-au cerut să meargă cu mine. Mai sunt câteva locuri în grup’ mi-a spus ea.

Apoi am potopit-eu cu întrebări, deoarece mă fascinează felul în care ea vorbește de lumea plantelor, cel puțin la fel de pasionant ca și felul în care vorbește despre lumea mistică a pietrelor.

Mai întâi am întrebat-o cum a ajuns să caute această lume a vindecării cu plante din spațiul peruan.

‘Cine merge la sursă deja are o anumită chemare’, mi-a spus, referindu-se și la cei care vor merge acum cu ea. ‘Eu însămi am fost chemată și apoi am căutat unde să merg. Iar acum sunt chemată să fiu la rândul meu călăuză pentru cei chemați de plante’

Mi-a povestit apoi că locuitorii de acolo au credința că plantele ne reflectă și ele se unesc cu sufletul tău pentru a te vindeca.

‘Vom ajunge la Puerto Maldonado, în statul Amazonas din Peru. De acolo vom face o excursie în junglă pentru a vizita fauna și flora, pentru a merge la sursele plantei și a participa acolo la o ceremonie care se numește de vindecare, dar la care nu ar trebui să vii cu o cerere specifică.’ spune ea, detaliind apoi.

‘Este vorba despre o vindecare fără ego sau altă îngreunare, de aceea înainte chiar de a pleca spre Peru se ține o dietă timp de câteva săptămîni – vegetariană, fără excitante, fără alcool. Inclusiv local, înainte de ceremonie, se recomandă mâncare vegetală simplă, nimic procesat – mâncare din ingrediente locale gătite local.

Nu e nevoie să conștientizezi ce vrei sau să intenționezi sau să te concentrezi – planta știe singură ce are de făcut și acționează.

De fapt intenția este și ea un fel de ego, dar planta singură te scoate din acel ego care împiedică vindecarea.

Ceremonia are loc noaptea și durează 3, 4 sau chiar 5 ore. A doua zi te trezești și ești mai vibrant ca înainte.’

‘În centrul ceremoniei se află un amestec preparat îndelung din două componente: liana numită Ayahuasca și frunzele arbustului Chacruna Ingerate împreună, ele furnizează corpului DMT (o substanță pe care de altfel și corpul nostru o sintetizează, în glanda pineală, și care este similară serotoninei). Nu trebuie să ni le imaginăm ca un drog recreațional și în niciun caz nu dau dependență. Amestecul nu repară simptome, ci merge la sursă în corpul fizic și în corpul energetic.’

Monika precizează apoi că experiența nu are nimic relaxant sau recreațional, ci este ceva care te duce la limită, dacă este dat corect.

‘Este însă posibil să nu ai nicio stare. Felul în care decurge experiența diferă foarte mult de la om la om: pot fi vise grandioase sau poți să petreci vreo 2 ore fără nicio viziune. Noi vom merge la un maestru al acestui tip de ceremonie – se numește ayahuasquero și se ocupă de găsirea plantelor potrivite, culegere, preparare, ghidarea și supravegherea ceremoniei.’

Am ciulit imediat urechile și, intuind că și aici, ca și peste tot, omul sfințește locul, am întrebat-o pe Monika dacă toți ayahuasqueros sunt la fel.

‘Nu chiar’ mi-a zis. ‘Un ayahuasquero corect , cum este cel la care vom merge, va folosi întotdeauna numai plante. Nu e mai puțin adevărat că sunt și unii care nu sunt corecți și mai adaugă câte un strop de drog, ca fiecare participant, mai ales dacă este turist, să aibă o experiență potrivită, de care să fie satisfăcut.’

Îmi spune apoi că după experiența propriu-zisă  se desfășoară o ședință de integrare care este foarte importantă mai ales pentru oamenii moderni și occidentali – mintea lor cere integrarea, un story rezumativ. ‘Cei din junglă nu au nevoie de asta, ei pot să ia lucrurile ca atare’ spune simplu Monika.

Știu de ceva vreme că Monika are o mare afinitate cu plantele, dar o întreb și acum despre această experiență a ei, de a fi chemată de plantele vindecătoare din Peru – ceea ce simțului comun poate să i se pară exotic (deși, dacă simțul este cu adevărat comun, ar trebui să ia mai mult în seamă ceea ce ne este comun tuturor și nu granițele care ne despart, fie ele și granițe geografice).

‘Cu toții, pe plan global, suntem în pragul unei mari schimbări și avem nevoie să facem față schimbărilor’ spune Monika. ‘Plantele, în calitate de cele mai vechi viețuitoare organice pe acest pământ, știu cum să facă față schimbărilor și să supraviețuiască, deci ar trebui să învățăm de la plante, unindu-ne cu ele și respectând legătura pe care o avem oricum cu regnul vegetal. Este practic cea mai bună simbioză din câte există: ele inspiră ce expirăm noi și invers. Dar planele nu au voință, nu au ego și astfel nu au nici tendința de a se crampona de trecut – iar faptul că nu se leagă de trecut le face să se adapteze mai ușor.’

Un paradox plin de sens, deoarece în aparență s-ar putea spune că lucrurile stau exact pe dos, deoarece plantele sunt cele înrădăcinate, care nu se mișcă iar noi oamenii suntem mobili.

Am cercetat apoi câte ceva din paradigma care a înflăcărat imaginația artiștilor și oamenilor de știință ai lumii occidentale recente și iată ce am aflat:

Numele „ayahuasca” se referă în mod specific la un decoct botanic care conține liana numită științific Banisteriopsis caapi (care de localnici este denumită la rândul ei ayahuasca – ei o consideră „spiritul” ayahuasca, paznicul porții și ghidul către tărâmurile dedicate).

Poțiunea ayahuasca este obținută în mod obișnuit prin decoctul prelungit al tulpinilor lianei Banisteriopsis caapi și al frunzelor arbustului Psychotria viridis (chacruna). P. viridis conține N,N-dimetiltriptamină (DMT), o substanță psihotropă puternică, deși inactivă dacă este adusă în organism pe cale orală, deoarece imediat ce ajungte în sistemul digestiv ficatul o neutralizează imediat. B. caapi este bogat în alcaloizi harmala care pot acționa ca un inhibitor de monoaminoxidază (MAOi). Acest lucru oprește metabolismul hepatic și gastrointestinal al DMT, permițându-i să ajungă în circulația sistemică și în creier, unde activează receptorii serotoninergici.

DMT are o structură chimică asemănătoare neurotransmițătorului serotonină. Această substanță, deși secretată natural în corp, este ilegală în majoritatea statelor lumii.

Rolul prezenței DMT-ului nu este în totalitate cunoscut; există numeroase speculații că acesta creează conștiința sau sufletul, deoarece este secretat prima dată în viața unui om în embrion. Se speculează și că DMT-ul are un rol în producerea viselor, fiind eliberat de glanda pineală de fiecare dată înainte de somn. DMT mai este eliberat și în momentul morții (cea mai mare cantitate de pe durata vieții aproximativ 0.004 g/kg corp ) – ceea ce a născut mitul/teoria cum că DMT-ul este „poarta către viața de după moarte“.

Cuvântul Ayahuasca se referă atât la liana Banisteriopsis caapi, cât și la băutura preparată din aceasta. În limbile quechua, aya înseamnă „spirit, suflet” sau „cadavru, corp mort”, iar waska înseamnă „frânghie” sau „liana”. Cuvântul ayahuasca a fost tradus diferit ca „liana sufletului”, „liana morților” și „liana spiritului”.

Pentru prepararea băuturii, tulpinile lemnificate de Banisteriopsis caapi se curăță, se bat cu ciocanul, se macerează și se fierb, adăugând frunze de Psychotria viridis (chacruna). Ambele plante se culeg într-un un proces ritual care prescrie timpul, locul și incantațiile potrivite.

Pentru a descrie cât mai precis efectul ayahuasca, termenul halucinogen era inadecvat din cauza relației sale etimologice cu cuvintele referitoare la delir și nebunie. Termenul psihedelic a fost, de asemenea, considerat problematic, din cauza asemănării sunetului cu cuvintele despre psihoză și, de asemenea, pentru că devenise asociat ireversibil cu diferite conotații ale culturii pop din anii 1960.

Astfel a fost creat un neologism, entheogen, care se opune punct cu punct uzului recreațional.

Neologismul entheogen a fost inventat în 1979 de un grup de etnobotaniști și specialiști în mitologie (Carl A. P. Ruck, Jeremy Bigwood, Danny Staples, Richard Evans Schultes, Jonathan Ott și R. Gordon Wasson). Termenul este derivat din două cuvinte din greaca veche: éntheos și genésthai. Adjectivul entheos se traduce ca „inspirat, posedat de zeu” – de aici avem cuvântul entuziasm. Grecii l-au folosit ca laudă pentru poeți și alți artiști. Genesthai înseamnă „a lua ființă”. Astfel, un entheogen este un medicament care induce sentimente de inspirație.

În paradigma tradițională din Amazonas, importantă este chemarea. Să auzi când planta te cheamă, să o cauți și tu, să te deschizi spre ea și spre ceea ce are să-ți spună. Importantă este calea, să pășești pas cu pas spre ea, să te pregătești, să ai canalele deschise. Când planta te cheamă, vei ști – și atunci trebuie să îi răspunzi. Ea va ști să te ghideze, iar tu vei fi pregătit să primești calea pe care ea te va așeza – în acest sens se poate spune că este o plantă destinală. Nu este important să ai un scop și să ‘vrei’ sau să ‘intenționezi’ să întrebi planta, nici măcar să o ajuți să te ajute sau să te vindece. Planta și mesajul ei funcționează cel mai bine fără participarea inerent intruzivă a eului tău.

Este semnificativ faptul că numele Ayahuasca se referă la frumoasa liană ale cărei tulpini se folosesc. În fiertura numită tot Ayahuasca se mai adaugă și frunzele arbustului chacruna.

Când le-au analizat compoziția chimică, oamenii de știință contemporani au avut surpriza să constate că agentul psihotrop – DMT (un alcaloid similar serotoninei, care se secretă și în mod natural în corp) – este adus de chacruna. Dar DMT ingerat ar fi extrem de rapid neutralizat de corpul omenesc dacă nu ar exista substanțele pe care le aduce liana ayahuasca. Practic, liana ține poarta deschisă, pentru ca chacruna să-și poată desfășura acțiunea și mesajul.

Chestiune de nuanță sau de esență? Locuitorii din Amazonas se concentrează pe liană, pe poarta deschisă care te cheamă. Pentru ei procesul contează, prepararea contează, ritualul contează, calea contează, felul în care te raportezi la plantă contează – dar nu este vorba despre ceea ce vrei de la ea cu eul tău, ci despre ceea ce îi aduci prin prezența ta.

Cercetătorii occidentali s-au concentrat însă pe molecula care aduce viziunea, DMT.

Atât de mult și-au dorit cu eul lor viziunea, încât au creat chiar substanțe de laborator care reproduc molecula și au explorat efectele acestora. Așa a luat ființă pharmahuasca, o combinație de DMT și IMAO sintetizate în laborator. În această utilizare, DMT este în general considerat principalul ingredient activ psihoactiv, în timp ce IMAO doar păstrează psihoactivitatea DMT ingerată pe cale orală, care altfel ar fi distrusă în intestin înainte de a putea fi absorbită în organism.

Pentru cercetătorii occidentali ai fenomenului contează rezultatul, contează ce află în finalul procesului, ce efecte produce.

Cercetătorii științifici ai zilelor noastre sunt oarecum uimiți cum niște popoare non-știiințifice din Amazonas au putut găsi combinația exactă, rețeta pentru a fabrica produsul ideal care asigură cea mai bună experiență cu DMT ingerat.

Acest ‘amănunt’ nu este însă de trecut la rubrica de ‘curiozități exotice’ pentru că el cuprinde chiar esența. Occidentalul științific se află în căutarea rezultatului, a viziunii care îl liniștește, arătându-i că dincolo de orizontul lumii sale sistematic desacralizate – care a ajuns să îl îngrozească – se află cu siguranță științifică ceva, Spre deosebire de occidentalul științific, oamenii junglei au învățat direct de la plante exact atunci când au fost chemați de ele și au primit darul plantelor cu simplitate. Lumea lor a fost largă înainte de viziune – și rămâne largă și după viziune.

Sunt două experiențe diferite care spun povești diferite. Tradițional – deci verificat de milenii – este acel mod care se concentrează pe chemare și preparare, spre ascultare și nu spre provocarea unor rezultate anume. Dimpotrivă, chiar dacă nu știu cum va fi viziunea, occidentalii își doresc profund viziunea. Este paradigma lui a avea o viziune contra paradigmei tradiționale de a fi (chemat de) o viziune.

Dacă te simți chemat (și chiar dacă nu) află mai multe despre călătoria în universul inspirat al plantelor pe monikapuiu.ro