În urmă cu câțiva ani îmi ajungea la urechi teoria despre Moș Crăciun în calitate de șaman lapon, care mi s-a părut extraordinar de coerentă: șamanul este făuritor și distribuitor de daruri în prag de solstițiu de iarnă, el aduce în iurtele oamenilor darul cel mai de preț: ciuperca dătătoare de viziuni, Amanita Muscaria, roșie cu puncte albe. Această ciupercă, pe care o găsim și în pădurile noastre, ați ghicit, sub cetinile de brad, trece îndeobște drept otrăvitoare, dar la popoarele siberiene și arctice se folosește ca halucinogen, preparată într-un anumit fel. Se pare că exact această ciupercă este găsită ușor de… reni, care o preferă și o consumă pentru efectele sale . Ca atare, în apropiere de solstițiu, șamanul siberian și lapon (da, tradițiile sunt asemănătoare și da, oamenii contemporani și raționali obișnuiesc să îl viziteze în zilele noastre pe Moș Crăciun în Laponia) se înveșmântează într-un costum roșu cu puncte albe (există atestări ale unor astfel de costume la respectivii șamani) și pornește să facă turul satelor, aruncând pe sus, prin acoperișul iurtei înzăpezite, darul prețios, respectiv ciupercile cu viziuni, câteodată cu tot cu lemnul de brad pe care au crescut. Aceste ciuperci magice vor asigura ceremonia de solstițiu pentru membrii fiecărei gospodării, vor face soarele să crească și starea de bine să înflorească. Se înțelege că cei care consumă aceste daruri îl vor vedea apoi zburând pe Moș Crăciun pe cer în sania sa magică.

Antropologii contemporani și specialiștii în halucinogene sunt uimiți să reveleze această stranie corespondență, dar, dacă ne uităm mai atent, vedem că nu sunt nici atât de multe coincidențe și nici așa de uimitoare nu sunt.

Deci: de unde știm că Moș Crăciun e înveșmântat în roșu, că aduce daruri și vine din Laponia? Unii s-ar grăbi să dea vina pe vreo „tradiție“ obscură. Numai că. dacă ne uităm mai îndeaproape la tradițiile străvechi de Crăciun din spațiul Europei, nu prea vedem acolo vreun bătrânel simpatic și rubicond îmbrăcat în roșu și transportat de vreo sanie cu reni. Cel mult un Moș Nicolae, Saint Nicholas, Sinteklaas sau Crăciun, care este mai degrabă uscățiv, poartă haine albastre și nu e deloc excesiv de darnic. Figurile de tip Nikolaus apar în general la Sfântul Nicolae – se pare că protestanții l-ar fi mutat către Crăciun, în ideea în care numai copilul Iisus este cel care poate aduce daruri. Crăciun, în tradiția străveche românească, probabil de origine dacică, este un moș destul de sever și aspru, Crăciuneasa, soția lui este moașa Mariei Maica Domnului și așa se mai îmbunează și moșul. Ceea ce vedem însă în tot spațiul european sunt ceremonii extatice și vizionare solstițiale care durează mai multe zile și care aduc perturbări ale ordinii sociale și realității, în vederea regenerării și relansării acesteia. Romanii le numeau saturnalii și le dublau de carnavaluri și orgii, dar petreceri de acest fel se țin lanț în tot spațiul european, făcând apel la fonduri mitologice diferite, dar convergente. Aceste tradiții este posibil să fi cuprins elemente șamanice și uzul unor halucinogene din ciuperci, dar până în secolul XIX nu avem o reprezentare clară despre acest lucru, ci numai resturi de tradiții încorporate în general în basme și legende locale. Da, este posibil ca aducerea în casă a butucului de Yule în tradițiile solstițiale străvechi să fi însemnat și ocazia de a pune la treabă ciupercile roșii cu puncte albe, dar nu știm de fapt cât de „șamanică“ este această tradiție.

Dacă unii tind să exagereze în sensul celălalt și să spună că Moșul rubicond și cu barbă albă descinde direct din primele reclame pentru Coca Cola, deci cel mai devreme prin anii 1930, aceia care sunt mai puțin iubitori de senzațional au remarcat că toată tradiția moșului burtos și prietenos cu copiii, care le aduce daruri și căruia ei se simt îndreptățiți să-i scrie pentru daruri provine de la o poezie publicată în 1823 și numită „A visit from St. Nicholas“ (se consideră îndeobște că autorul este Clement Clark Moore, teolog și proprietar, deși paternitatea poeziei a fost revendicată și de un anume Henry Livingston, aventurier și proprietar – se pare că nu pe nedrept, deoarece analizele literare au dovedit o asemănare izbitoare cu stilul acestuia). Indiferent care va fi fost autorul, poezia se bucură de un succes fulminant, este publicată și reluată peste tot în America. Ea va fi intens promovată, până ce figura actuală a lui Moș Crăciun se impune atât de mult încât este adoptată și exportată prin reclamele Coca Cola.

Deci, dacă viziunea actuală a lui Moș Crăciun emană de la un singur autor sau grup de autori sau grup de interese, nu mai este atât de uimitor că ea derivă dintr-o viziune șamanică. Să nu uităm că ne aflăm în epoca de aur a societăților secrete care descoperă stările alterate de conștiință și să nu uităm că suntem la o generație după ce Oliver Cromwell reușise să interzică sărbătorirea Crăciunului în Anglia, pe al cărei rege îl decapitase. Asta nu pentru că numitul Cromwell ar fi fost păgân – dimpotrivă, el era puritan și susținea că sărbătorirea Crăciunului așa cum se făcuse în Anglia și în toată Europa este „papistașă“, deci contaminată de saturnaliile păcătoase de la Roma. În viziunea lui Cromwell și a puritanilor lui, Crăciunul trebuie să fie strict despre nașterea Domnului și trebuie celebrat cu sobrietate. Timp de câteva decenii în Anglia ceremoniile solstițiale s-au ținut în secret, ceea ce le-a dublat puterea de fascinație. Societățile secrete luptau pentru eliberarea imaginarului, dar și a realului Angliei de sub cizma lui Cromwell. În deceniile care au urmat Restaurației, aceste societăți au fost nemulțumite de încetinirea progresului social și mai ales de frânarea eliberării imaginarului, așa încât și-au mutat domeniul de acțiune în Statele Unite.

Revenind la Moș Crăciun, el derivă dintr-o tradiție șamanică, dar într-un mod conștient și elaborat. Derivă dintr-o viziune și este făcut să anime viziuni. Publicul său de elecție este format în primă instanță din copiii, deoarece numai la vârsta copilăriei era atunci tolerată o atare fantezie. Istoria acestui Moș Crăciun este pusă pe tapet și încurajată, prin ceea ce în zilele noastre se numește o campanie de media, pentru a face să revină ethosul saturnaliilor în mijlocul Americii puritane. Interesul este inclusiv economic, de încurajare a consumului – și așa s-a păstrat până în zilele noastre.

Deci Moș Crăciun este rezultatul a ceea ce în zilele noastre s-ar numi „conspirație“? Poate că da, dacă e să ne referim strict la iconografia lui, dar ceea ce ar trebui să ne atragă cu adevărat atenția derivă din mesajul reînvierii pe această cale a unei tradiții solstițiale care l-a precedat cu mult: solstițiul deschide poarta soarelui și prilejuiește viziuni și explorări.