Republica despre care vreau să povestesc se află în Siberia de Sud și mult timp s-a numit Tuva; în 1993 noua constituție rusă a recunoscut și denumirea de Tuva, forma regională a numelui.

După ce a făcut parte din Imperiul Chinez timp de 150 de ani și a existat ca stat independent sub numele de Tannu Tuva între 1921 și 1944, Tuva s-a alăturat voluntar Uniunii Sovietice în 1944. A devenit republică autonomă în 1961.

De-a lungul istoriei sale, Tuva a fost condusă de turci antici, uiguri, kirghizi Yenisei, mongoli, oriații mongoli și chinezii manciu. Istoricii încep să vorbească despre un popor tuvan începând cu secolul al XVII-lea, când locuitorii acestor ținuturi sălbatice, în mare parte nomazi, au adoptat budismul tibetan cu pălărie galbenă. Primii ruși care au sosit aici au fost căutătorii de aur, în secolul al XIX-lea. Pământurile aproape inaccesibile ale Tyvei ascund nu numai aur, ci și metale rare.

Nomazii din Tuva nu au cunoscut colectivizarea, iar bogățiile locului nu sunt intens exploatate din cauza marilor probleme pe care le pun aici relieful muntos și clima continentală excesivă, deșertică, cu ierni extraordinar de geroase și veri caniculare. Largi porțini din teritoriul Tyvei sunt practic inaccesibile.

Șamanii spun că spiritele au reușit mereu să apere locul – Eker Dovuu povestește că linia ferată care urma să lege Tuva de restul Rusiei nu s-a mai putut construi. Ultimul proiect, aproape gata de implementare, a fost abandonat recent, ca urmare a unui cutremur catastrofal.

Monika Puiu povestește mereu cu entuziasm că a reușit să ajungă în Tuva și a fost impresionată de bogăția spirituală de acolo și mai ales de bogăția de altare cu pietre sacre. Un peisaj mitic care a știut să-și păstreze integritatea inclusiv cu ajutorul șamanilor care au dus pentru el adevărate lupte, pe toate planurile.

În Tuva, pietrele numite ove sunt locuri unde se fac ceremonii. Oamenii le decorează cu panglici colorate; fiecare panglică reprezintă spiritul omului care a legat-o acolo. Panglica agățată este apoi curățată de ploaie, zăpadă, vânt, iar persoana se simte mai bine, mai ales dacă este bolnavă. Ovaa sunt răspândite pe drumuri de munte dificile și pe trecători de munte, unde fantomele se întâlnesc și însoțesc vizitatorii. Este un gest frumos și de bun augur să le oferi  puțin lapte, pe care să-l verși pe piatră. În lipsă de lapte, ajută și căteva monede.

La 21 ani, tuvanul Eker Dovuu a căzut pradă unei maladii ciudate. Se topea din picioare. Nimeni nu i-a găsit leacul. Avea rude șamani, și bărbați, și femei, și știa că acest dar se moștenește. El însuși începuse să perceapă alte ființe, de pe la opt ani. Totuși el nu ținea deloc să fie șaman, ar fi preferat să nu fie. Făcea sport, atletism și visa să fie medic, pompier, salvator în caz de dezastre. Nu i-ar fi displăcut nici să fie acrobat și mâncător de flăcări, așa cum erau alte rude ale sale.

Dar când s-a îmbolnăvit rudele sale șamani au știut despre ce este vorba. După o simplă purificare cu plante, băiatul se însănătoșea la loc și, da, de atunci a știut că boala a însemnat că spiritele l-au căutat și el urma să le devină tovarăș, șaman. Totuși, de atunci inițierea a mai durat trei ani: „Am așteptat trei schimbări de frunze verzi pentru inițierea mea, înainte ca spiritele să mă binecuvânteze, să mă înzestreze cu puterea și protecția lor“ spune acum Eker. Tot el arată și că orice opoziție și rezistența la chemarea spiritelor sunt absolut zadarnice. Este ca și cum ai ști deja că din acel moment toate ușile îți vor fi închise, afară de una singură, și că este zadarnic să bați la uși închise, te așteaptă numai nefericirea. Drumul șamanului, în schimb, deși nu este deloc ușor, nicio clipă, este presărat cu frumusețe și cu liniștea și măreția pe care ți-o dă contactul continuu cu natura profundă a lucrurilor.

După descrierea lui Eker, șamanul este o persoană care vede ceea ce alții nu văd. „Un muritor obișnuit vede un lac în fața lui, dar un șaman poate vedea până la fundul apei .Un șaman poate sta cu fiecare picior în locuri diferite, în același timp. El înțelege limbajul animalelor și păsărilor, este conectat prin suflet și trup de natura vie, percepe lumea subtilă, cu toată suferința și bucuria pe care o poate implica asta, continuu. Un șaman are multă putere și poate recunoaște dintr-o privire gândurile și modul de a gândi al cuiva. Poate alunga bolile cu o singură atingere. Câteodată îl caută mai întăi spiritele și abia apoi omul pe care ele l-au îmbolnăvit. Eu știu de la opt ani că în lumea morților voi putea pătrunde numai când voi fi bătrân, dar există lumi în care pot să mă uit și acum. “ spune Eker.

L-am văzut pe Eker într-un video. era alături de Anna Semenova, alături de care făcea terapii la Moscova. Mai multe abordări fac întotdeauna bine, mai bine decât una singură, spune cu simplitate Anna, care povestește apoi despre o minunata ceremonie realizată de Eker chiar în interiorul casei ei de lângă Moscova. Toți cei prezenți au avut o experiență înalt spirituală, emoționantă, dar fiecare a descris-o altfel. Eker a bătut toba și ceremonia a fost pur șamanică, dar Anna l-a văzut pe Iisus.

E natural, a spus Monika, deoarece Eker a făcut cu toba lui legătura cu lumea spiritelor, iar fiecare dintre cei prezenți a trăit experiența după coordonatele pe care ființa sa le vede legate de lumea spiritelor.

Tu oare cum o să o vezi? Vei avea șansa să descoperi în noiembrie, când Ekker va sosi în România, la Wayra Astrae!