Am pornit în căutarea zeițelor, marilor figuri arhetipale ale feminității, pornind de la trăiri din timpul workshopurilor de astrologie experiențială. De repetate ori workshopurile au arătat cum în istoria, dar și în prezentul femeilor care participau, apăreau reflexe ale unor figuri, personaje pe care raportarea la arhetipurile astrale le revela în final ca ipostaze arhetipice ale unor zeițe, semizeițe și personaje mitologice feminine, care ne erau mai mult sau mai puțin cunoscute, mai mult sau mai puțin intime.

Instinctiv, apărea tendința de a pune accent pe identificarea cu aceste figuri, chiar dacă Monika Puiu subliniază de repetate ori că atenția noastră ar trebui să fie în principal pentru peisajul cosmic aflat într-o continuă schimbare.

Paradigma ei este experiențială și cuantică, în concordanță cu tot ce descoperă mai surprinzător fizica în ultimii ani, și la fel de mare concordanță cu ceea ce ne-a transmis înțelepciune trăitorilor in natura andină de sute de mii de ani.

Totuși, această paradigmă a transformării nu este neapărat foarte intuitivă, mai ales pentru amatorii și mai ales amatoarele de astrologie, care caută și in zilele noastre ceea ce e scris în stele și ce este lăsat din strămoși, ca intr-un fel de istorie a faptelor transmise.

Numai că ceea ce e scris în stele trăiește odată cu ele și cu cei care trăiesc ca să le vadă, iar ceea ce este transmis în istorie nu este faptă, ci istorisirea unei fapte.

Transformarea este ceea ce pune in mișcare miezul acestei lumi; andinii au văzut-o ca intelepciunea transformărilor Mamei Pământ, iar chinezii chiar au conceptualizat-o sub formă de tao.

Ințelegem, dar nouă ne place stabilitatea. Ne place să ne cuibărim ca niște pisici în miezul lumii. S-ar zice că este un soi de experiență feminină (deși până la urmă natura femeii este manifest ciclică – totuși Kore, spațiul, locul, este conceput ca feminin prin natura sa de matcă stabilă). Stabil este numai punctul din care ai decis să vezi schimbarea.

Taoiștii spun că nemuritor este numai cel care se află permanent în mijlocul schimbărilor, cel care reușește să se miște odată cu tao. Orice rezistență sau opoziție la fluxul prezent al lui tao îl va provoca pe numitul tao să te zdrobească, punându-te să repeți iar aventura sincronizării.

Revenind la workshopul nostru concret, de femei concrete, am pornit de la uimirea lor legată de diferite aspecte astrologice și mitologice și am citit, conspectat, elaborat, amplificat (conform metodei lui C. G., Jung) diferitele aspecte mitologice feminine care au apărut în aceste contexte astrologice.

Am dezvoltat povestea lui Lilith, apoi a lui Isis, a Hekatei, a Sophiei și Mariei Magdalena – puteam să le mai aduc și pe Inanna, pe Demeter, pe Diana…  De fiecare dată când mergeam la rădăcinile uneia dintre ele, dădeam de toate celelalte.

De exemplu, Isis sau Aset este chiar Sophia – numele ei înseamnă cunoaștere. Egiptologul E. A. Wallis Budge spune că numele ei înseamnă “cunoaștere și intelegere a ființei eterne și autonome“.

Așa am ajuns la imaginea zeiței complete, rezultat al suprapunerii acestor figuri mitologice. Imaginea pe care o vedeți aici provine din cercurile neo-paganismului și vrăjitoriei, deoarece aici s-au refugiat imaginile zeiței complete, non-clivate, într-o lume in care domină încă imaginea unilaterală a zeiței infinit bune, Fecioara Maria.

Am realizat organic că, dacă mergem în profunzimea lucrurilor, ele spun toate aceeași poveste. Toate sunt una și singura Zeiță. Zeița Una. Marea Zeiță. Mama Zeiță. Marea Mamă a lumilor, Mama Pământ a andinilor. Dar aceștia spun răspicat că Mama Pământ nu ar exista fără Tatăl Soare. După cum nici yin nu ar fi, dacă nu ar fi yang, spun taoiștii.

Una Zeița spune o istorie a transformării mereu raportată la un Zeu (Dumnezeu, Adam, Osiris, Janus, Tammuz, Logos, Iisus) care a fost la un moment dat în ea (ca iubit sau fiu) sau cu ea (ca tată) sau ambele.

Transformări ale sufletului, se grăbesc să spună psihologii, în siajul lui C. G. Jung, presupunând că ceea ce putem cunoaște nu este decât o experiență a sufletului, cu un raport incert cu realitatea (iar în natura incertă a acestui raport se ascunde cea mai mare problemă – ceea ce practic ne împiedică să trăim transformarea la prezent, și ne face să ipostaziem un prezent continuu, unde transformarea este mereu funcție de trecut și de viitor).

Jung însuși este poate unul dintre cei mai mari gnostici care au trăit și oricum cel mai mare dintre cei care au trăit așa de aproape de noi. Spun că este gnostic nu din pricina teoriilor sale, ci din pricina operei sale rămase secrete foarte mult timp. Doar recent ea a fost revelată sub forma Cărții Roșii și Cărților Negre, dând la iveală o biografie a unuia dintre cei mai mari mistici pe care i-a avut secolul nostru XX. Un mistic care s-a străduit in tot timpul vieții sale fizice să treacă drept  om de știință, complicându-și și totodată aridizându-și voit gândirea pentru a se face respectat de colegii săi de breaslă, aflați cu mult în afara ritmului său amețitor de cuprindere a realității.

Viziunile din Cartea Roșie și Cărțile Negre dau la iveală o experiență gnostică, într-un soi de viață paralelă care a insoțit cele mai importante etape ale prezenței științifice a doctorului Jung. Sigur, dacă ar fi dat la iveală ceea ce trăia, dr Jung ar fi trecut linia subțire, dar fermă, ce separă psihiatrul de alienat. Munca lui personală de sinteză a fost realmente titanică. Nu putem decât să ne imaginăm ce va fi însemnat pentru el efortul de a trece dintr-o lume în alta, dintr-o realitate în alta, certitudinea că trebuie să facă față clivajului, pentru că nicio experiență nu putea lega cele două lumi. În opera sa teoretică regăsim ecouri gnostice, mereu bine exemplificate bibliografic, dar mereu cu tenta aspră a unui teren arid în care acest clivaj nu poate decât să fie ireductibil de vreo putință de transformare.

In drama alchimică a sufletului nostru pendulând între anima și animus, pe care Jung o descrie cu lux de amănunte, entitățile au identitate mitică, sunt ceea ce ne noi vânăm acum sub numele de arhetipuri.

Ceea ce el ne mai spune este că, pentru a-și face misiunea de a conduce sufletul pe drumul său, arhetipurile nu trebuie strict contemplate, ci ar trebui să găsim mereu felul în care ele ne fac să evoluăm. Pe scurt, arhetipurile trebuie văzute în mișcare. Experimentate direct. Da, exact așa cum ceea ce ne recomandă Monika Puiu este mereu găsirea acelei prospețimi a experienței noastre. Cum știm ce este aici și acum? Îi vedem umbra strigându-ne!

Într-o celebră lucrarea a sa, care se numește Wandlungen und Symbole der Libido, C G Jung descrie cu răbdare câteva din aceste transformări tipice – iar din transformările Animei  putem vedea că zeița este Una.

Una ca unică, dar și ca oarecare, oricare. Aceasta este probabil cea mai exactă descriere a ceea ce se numește putere arhetipală. Jung nu îi spune totuși Una, ci o numește, in engleză, She, făcând aluzie la un soi de roman de aventuri celebru in epocă: She who must be obeyed de Ridder Haggard.

She are o poveste isiacă/inanaică tipică de Mare Zeiță, iar numele ei provine dintr-o angoasă infantilă a autorului, determinată de o păpușă de cârpă care nu are altă calitate sau determinare decât aceea că „must be obeyed“. She asupra căreia ne atrage atenția Jung este o Anima care poate deveni perturbatoare, dar are o mare putere de atracție. Iar miza este nemurirea. Sufletul știe dintotdeauna că este nemuritor, dar dintr-un motiv sau altul pierde aceasta din vedere: iată povestea gnostică pe care Jung o dezbate toată viața, sub o formă sau alta.

Nu sunt mulți cei care știu că timp de zeci de ani de zile Jung și-a insoțit explorările cu trageri din Yi Jing.  Yi Jing sau Cartea Transformărilor a devenit cunoscută în Occident datorită traducerii în germană a lui Richard Wilhelm (publicată la Jena în 1923) și în special datorită prefeței scrise pentru această ediție de Carl Gustav Jung – care deja cunoștea și folosea cartea. Până în prezent, majoritatea versiunilor occidentale ale Yi Jing sunt traduceri ale traducerii lui Wilhelm.

G. Jung a fost dintre primii europeni care au făcut contactul cu Cartea transformărilor, iar în 1930 scrie o lucrare dedicată lui Richard Wilhelm, unde face elogiul puterii de sincronizare a acestui obiect mistic remarcabil care este Cartea Transformărilor. Cum se face că ea intră în sincronicitate cu oricine, de oriunde? Cum se face că oricine de oriunde intră in sincronicitate cu ea? Este ceea ce îl frământă timp de zeci de ani pe marele psihanalist, care incearcă hexagramele in diferite momente din viața sa, descoperind de fiecare dată acuratețea sincronicităților.

Ce este de fapt Yi Jing? Se spune că își are originea în practicile șamanice ale mileniului al treilea î.Hr., YiJing a îmbrăcat formă de carte în jurul secolului al VII-lea sau al VIII-lea î.Hr., apoi a devenit o lectură fundamentală (ching sau jing) sub dinastia Han (206 î.Hr. – 220 î.Hr.); în următorii 2000 de ani a devenit cartea care s-a bucurat de cel mai mare respect în China.

Yi se referă în primul rând la toate ciclurile naturale, la alternarea zilei și a nopții, la succesiunea anotimpurilor, la procesul organic de creștere și degradare și la oglindirea acestor cicluri în viața umană.

În gândirea chineză, această alternanță de contrarii complementare este reprezentată de interacțiunea a două principii de bază, yin și yang, noapte și zi, receptiv și activ, feminin și masculin, luna și soare etc. Prin urmare, schimbarea la care face aluzie titlul cărții este în primul rând eternul ciclu al transformării lui yin în yang și reciproc.

Dar Yi se referă și la un alt tip de schimbare: schimbarea imprevizibilă, intervenția explozivă a neașteptatului, dezordinei, haosului.

Yijing este harta antică chineză a acestui dans al ordinii și haosului. S-a spus că textele care o alcătuiesc provin din dicteuri șamanice, survenite în stări modificate de conștiință. Par afirmații sălbatice, imaginare, cu o coerență exterioară minimă. Yi Jing poate fi văzut ca o punte între mintea șamanică și cea filozofică, între subconștient și psihicul conștient, o punte între haos și ordine.

În Yi Jing, interacțiunea dintre yin și yang este codificată în șaizeci și patru de hexagrame, compuse din șase linii întrerupte (yin) sau întregi (yang). Cele șaizeci și patru de hexagrame reprezintă toate combinațiile fundamentale ale principiilor de bază, toate configurațiile energetice arhetipale fundamentale din „cer și pământ”.

Cu alte cuvinte, Yi Jing este un soi de mașinărie a transformărilor, rezultate din proliferarea transformării de bază a yangului care are un gemene de yin și invers.

Dacă gnoza poate fi reprezentată ca un arbore (și istoricul religiilor Ioan Petru Culianu o și face ca atare) transformările yin-yang ar putea fi reprezentate mai curând ca o floare de aur care se expandează și se prăbușește mereu în interiorul ei însăși, cumva cum ne apar acum funcțiile fractalice.

Adâncindu-se în studiul taoismului odată cu tratatul denumit chiar Floarea de Aur, C G Jung ajunge și la dezideratul misticului taoist de a se afla mereu în miezul transformărilor, astfel de a-și găsi nemurirea.

Aceasta însă nu este o idee, ci este o practică, o experiență. Îi putem ghici profunzimea atunci când reușim să simțim schimbările exact atunci când se petrec. Astrologia experiențială ne dă o idee asupra modului în care această experiență poate exista.

Scrie C.G. Jung în prefața sa clasică la ediția europeană Yi Jing, tradusă și adnotată de Richard Wilhelm: „Mintea chineză, așa cum o văd la lucru în Yi Jing, pare să fie preocupată exclusiv de ceea ce noi numim coincidență; cauzalitatea la care ne închinăm noi pare să fi trecut aproape neobservată. De interes pare a fi configurația formată de evenimente întâmplătoare în momentul observării – și deloc ipoteticele motive care par să explice coincidența. În timp ce mintea occidentală cerne, cântărește, selectează, clasifică, izolează cu atenție, tabloul chinezesc al momentului cuprinde totul până la cel mai mic detaliu fără sens, pentru că toate ingredientele, fără excepție alcătuiesc momentul observat.“

Exact in acest spirit ne invață astrologia experiențialâ ne construim și orchestrăm observația.

Mai mult decât să trăim în funcție de ceea ce „ne dorim“ de la experiența noastră, prin prisma a ceea ce credem că ne lipsește, autentic este să ne trăim concretul, pândindu-i perspectivele de schimbare. Nu intotdeauna ceea ce credem (cu orice fel de argumente) că ne lipsește și este dezirabil este și direcția pe care o va apuca în mod natural sufletul nostru. Însă separarea de sufletul nostru, indiferent de ceea ce credem noi că este dezirabil pentru identitatea și evoluția noastră, nu are cum să ne ducă spre acel simț al voioșiei transformărilor pe care îl numim îndeobște „viață“.

Mai degrabă decât să gândești exclusiv în categorii împrumutate, oricât de elaborate, gândește in ritmurile corpului tău, fii prezent in ceea ce el trăiește. Concret, folosește nedeterminarea din timpul desfășurării astrogramelor experiențiale pentru a realiza transformări pe care nici nu le-ai visat. Este o aventură și Marea Zeiță îți pregătește mereu câte o aventură. Ca și ea, ești unic și ești oarecare, în același timp. Ești un star și treci neobservat. Ești în centrul lumii și nimeni nu te vede. Intră cu inima deschisă in toate aceste aventuri – una dintre ele poate fi chiar aventura nemuririi!