Am parcurs deja mitologia antică și modernă a lui Lilith și este timpul să rezumăm ceea ce știm deja, încercând să procedăm cu adevărat experiențial și să o simțim, să o întrebăm ce are să ne spună

Știm despre Lilith că este cealaltă femeie, cea înlocuită pentru că nu a fost corespunzătoare. Care nu a acceptat condițiile și a evadat, asumându-și condiția de pedepsită. În sens larg, Lilith este prima ființă care se confruntă cu aroganța și oprimarea, pe care le refuză cu naturalețe, deoarece sunt procese profund nenaturale. Se spunea că acei bebeluși care sunt ademeniți de Lilith zâmbesc în somn și atunci Lilith trebuie alungată imediat, chiar cu prețul de a întrerupe somnul copilului. Dar oricine a văzut un prunc dormind a putut constata cât de aproape este această imagine de o reprezentare a fericirii absolute, a satisfacției naturale, practic a paradisului. Atracția lui Lilith este atracția Raiului natural, în care ființele își trăiesc completitudinea. Lilith este amintirea că fericirea există și ea este accesibilă chiar muritorilor,

Dar Lilith a fost înlocuită de cealaltă femeie pentru care plăcerea a devenit păcat. Lilith este reprezentată ca umbră, dar umbra există numai pentru că cineva a adus ceea ce crede a fi o sursă de lumină.

În mod absolut, Lilith este femeia de dinainte de bine și de rău, un soi de prototip sacrileg al supraomului.

Lilith a fost prima femeie – creată din țărână ca și Adam, deci egală cu el. Ea a refuzat să i se supună, a refuzat și Edenul, dacă Edenul însemna sclavie, a rostit numele lui Dumnezeu, cel care  nu poate fi rostit, revendicând deci adevărul  și a fugit la Marea Roșie.

Ce putem deduce de aici?

1. Adam nu era străin de ceea ce ține de sexualitate – el nu mai are de ce să fie sedus de Eva și indus în eroare de șarpe. Posibil ca el să fi fost cel care a sedus-o pe Eva și cel care i-a impus dominația lui (Eva era din coasta lui, deci ontologic se poate spune că îi era subordonată)
2. Adam și Lilith erau străini de dualitate – totuși ispita căreia i-a căzut pradă Adam nu e neapărat sexualitatea (operația deja era probată cu Lilith) ci „cunoașterea binelui și răului“. Chestiunea dualismului a fost prilej de marei schisme și frământări în istoria a tot ceea ce ține de zona creștinătății. „Cunoașterea binelui și răului“ rezumă bine această idee. Un cunoscut istoric român al religiilor, Ioan Petru Culianu, și-a dedicat mare parte din operă explorării acesti dualități în istoria bisericii și gnozei urmând schema logică aplicată istoriei genezei. Ceea ce el numește „arborele gnozei“ cuprinde toate variantele de gnoză logic posible și care au fost îmbrățișate de un grup sau altul, mai mult sau mai puțin schismatic.

Dacă ar fi să o situăm pe Lilith în acest arbore, ea este undeva dincolo de rădăcină, adică înainte de stabilirea binelui și răului, moment care este mai bine descris în altă parte, anume în Cartea despre tao:

Nu putem numi pe cel care este adevărat în eternitate

Numirea este originea tuturor lucrurilor.

Eliberat de dorință, vei înțelege misterul.

Captiv în dorințele tale, vei vedea numai manifestări.

 

Cu toate acestea, misterul și manifestările

Provin din aceeași sursă

Și acesteia i se spune întunericul.

 

Întuneric în întuneric,

iată poarta spre orice înțelegere.

 

Când oamenii consideră unele lucruri frumoase,

alte lucruri devin urâte,

Când oamenii consideră unele lucruri bune,

alte lucruri devin rele.

 

Sau, într-o altă interpretare, alegerea lui Lilith de a părăsi Edenul numind ne-numitul (numele sacru al lui Dumnezeu) face ca pe lume să apară separarea, ascunderea, dualitatea, Eva.

În lumea la care se raportează Lilith însă dominația nu există și nici separarea. Lilith fuge pentru că se recuză. Lilith se simte pură, neprihănită și pur și simplu nu vrea să joace comedia divină. În acest sens ea este adevărata zeiță a catarilor, a celor albi și puri, deși domeniul care îi rămâne ei este întunericul (și este absolut remarcabil că acest atribut al obscurității este prezent în tradiții atât de diferite). Lilith spune adevăratul nume (al lui Dumnezeu) și iese din joc, cu prețul demonizării ei – în tot ce înseamnă iudaism, creștinism instituțional și secte creștine, care urmează, ei i se atribuie cel mai infam rol.

În aceste condiții, cum se facă că unele narațiuni care țin de această tradiție o păstrează pe Lilith în povestea genezei și alungării din Rai? Am putea spune că o fac tocmai ca să explice prin ea obscura dorință și năzuință către perfecțiune, inseparare, existența pură.

Exact ca în astrologie, Lilith nu este o prezență concretă, un astru, ci o umbră, un loc geometric, o posibilitate, o funcție a umanității.

O interpretare mai cuminte (pe care o vedem reprezentată de altfel și de Michelangelo pe cupola Capelei Sixtine) spune că Lilith se strecooară în Rai sub pielea șarpelui, o inițiază pe Eva la sexualitate și îi arată lui Adam lumea pe care el o dorise, lumea în care femeia este separată de el, i se supune – cu tot ce rezultă din asta.

Adam are deci nevoie de mântuire pentru a scăpa de acest blestem creat de propria lui dorință – el are nevoie de a doua figură a mântuirii, care este Maria Fecioara (iar ideea că Maria vine și rămâne în neprihănire pentru a mântui păcatul Evei face parte din ideația oficială a Bisericii).

Văzută astfel, ca o metonimie comună, Lilith în calitate de entitate, instanță, arhetip al astrogramei personale cuprinde calea pentru a realiza întreaga ta posibillitate existențială.

Lilith este ocultata, Lilith rămâne cea înlocuită cu o versiune mai acceptabilă. Lilith este mereu cealaltă, perfectibilă și perfectată: ca o metonimie grăitoare, exact acesta va fi și destinul celebrei picturi a lui Dante Gabriel Rosetti, Lady Lilith. Pre-rafaelitul Rosetti, pictor și poet, parte a unei mișcări de renaștere a unei spiritualități străvechi care a străbătut la un moment dat Europa sub influența teosofiei, a început prin a picta o Lilith frumoasă, spre deosebire de demonul respingător despre care care vorbeau tradițile care dominaseră până acum. Primul model al lui Lady Lilith era chiar iubita lui Rosetti, Fanny Cornforth – care nu avea nimic întunecat. Însă comisionarul picturii a respins varianta inițială, astfel încât Rosetti a re-pictat chipul lui Lilith, folosind-o drept model pe Alexa Wilding. Dacă prima variantă încarna frumusețea trupului, cea de-a doua încarnează frumusețea sufletului, a raționalizat el. Dar nu raționalizarea este importantă, ci faptul că Lilith este din nou apostrofată: nu așa „trebuie să fii“. Nu „trebuie să“ fii ca tine, ci altminteri.

Unele tradiții mistice o aseamănă deja luminii ocultate a Shekinei din Kabala, lumina incomplet înghițită de întuneric, Sophia gnosticilor.

Ca parcurs personal, prin trăirea plină a sexualității, protestului, identității Lilth-femeia se eliberează de ceea ce înseamnă impoziția patriarhatului și poate deveni cu adevărat ceea ce este: lumina înțelepciunii.

Nu degeata la un moment dat reprezentările Mariei Magdalena s-au suprapus peste cele ale lui Lilith (vedem acest lucru într-un mod frapant la Lady Lilith de Dante Gabriel Rosetti care vine cu mare parte din atributele iconografice ale Magdalenei, așa cum le putem constata în pictura lui Georges de la Tour, Magdalena Penitenta, din 1640).

Dacă Biserica pune accentul pe faptul că  Maria Fecioara este Noua Evă, merită să ne gândim și la ideea că Maria Magdalena este noua Lilith.

Și pe când scriam acestea, am aflat că o întreagă confuzie s-a stârnit în imaginarul popular odată cu un serial american de televiziune difuzat recent și numit The chosen, unde se vede o femeie pe nume de Lilith, posedată de demoni și eliberată de Iisus, care apoi își ia numele de Maria Magdalena… Așa se face că mulți au început să creadă că Maria Magdalena chiar s-a numit cândva Lilith, iar teologii încearcă să împace lucrurile afirmând că artiștii și-au permis această licență pentru a marca faptul că, fiind posedată, ea era de fapt identificată cu mulțimea demonilor, cei numiți de Vechiul Testament lilim. Dincolo de explicații, al căror destin este unul singur, anume acela de a fi uitate, fenomenul arată că lumea actuală este pregătită pentru întoarcerea lui Lilith și Mariei Magdalena, pentru întoarcerea la o înțelepciune naturală, care nu trăiește din controverse, ci din unitatea cu ceea ce este luminos și divin în noi.