Era încă noiembrie când Monika Puiu a deschis din nou cutia cu noile achiziții din Glastonbury și mi-a înmânat Înțelepciunea Avalonului. Nu ascund că tot ce vine din Glastonbury mi se pare de la început dotat cu un potențial magic. Însă când am văzut pentru prima dată Cardurile Înțelepciunii Avalonului am avut o senzație familiară – senzația că mă întorc acasă, la acele mari povești care mi-au însuflețit copilăria, la narațiunile mitologice de la care jocul și gândirea mea se alimentau pe atunci: era acolo toată mitologia Mesei Rotunde  și practic mă întâlneam cu vechi prieteni. Irezistibil pentru mine și fără îndoială că tot ce aveam să fac cu aceste carduri avea să aibă un sens adânc pentru mine, fie că meditam asupra lor, fie că le foloseam pentru a discerne în ceața existențială care înconjoară acum și prezentul, dar și trecutul și viitorul nostru.

Oare se întâmpla asta deoarece am crescut în miezul pădurii, cu aceste povești ale Mesei Rotunde, pentru că Arthur este tatăl meu, Guinevere mama mea și Lancelot un iubit care face numai necazuri? Oare îmi vorbeau atât de mult pentru că le știam limba? Sau ele pot vorbi oricui, în vremurile noastre în care barzii au amuțit, în care poveștile se simplificâ, în care se citesc romane groase dar în ele nu se petrece mai nimic, în care Merlin este un sociopat, iar Graalul o doctorie polivalentă, în vremea noastră în care narațiunile întrețesute au ucis povestea și în care narațiunea poate exista numai cu o condiție: să o țeși din bucăți și să-i dai trup pentru tine? Ce are de spus înțepeciunea Avalonului unui om contemporan care nu mai are de ce să trăiască în lumea complicatelor romane cavalerești și care-l gândește pe Don Quijote prin prisma neurodiversității?Ca să văd asta, am stat mai mult cu cardurile și le-am ascultat istorisirea.

Repere ale călătoriei eroului și individuației

Pachetul de carduri-oracol a fost conceput în 2007 de Colette Baron-Reid și desenele aparțin lui Amy Grigoriou. Sunt 52 de carduri, grupate în trei secțiuni:

Mesagerii din Avalon – care sunt 8 personaje tipice dramei Mesei Rotunde:

Merlin-vrăjitorul, Marea Preoteasă (Morgana, sora lui Arthur), Regele (Arthur), Regina (Guinevere), Novicele (Lancelot), Cavalerul Graalului (Gawain/Perceval), Bardul (menestrelul), Doamna Lacului

Călăuzele din Avalon
– 18 animale-mesager: Vulturul, Corbul, Șoimul, Lebăda, Bufnița, Broscoiul, Păianjenul, Albina, Cerbul, Pisica, Câinele, Vaca, Viespea, Căprioara, Șarpele, Dragonul, Fluturele, Calul

• 4 zâne: Zâna Pământ, Zâna Aer, Zâna Foc, Zâna Apă
• călăuza Goblin – un soi de demon al Eului rănit care amenință călătoria personală

Reperele Călătoriei Sacre

Parteneriatul, Concentrarea, Bogăția, Restrricția, Mișcarea, Bucuria, Protecția, Obstacolul, Riscul, Comunicarea, Percepția, Povara, Detașarea, Iubirea, Moartea, Încrederea, Frica, Iertarea, Nașterea-Renașterea, Adevărul, Misterul

Structura Oracolului ne arată că nu se urmărește captarea unor repere din istoriile care circulă despre Masa Rotundă, ci mai ales punctarea unor repere interioare intuitive din călătoria individuală, într-o invitație directă de a ne descoperi calea către Avalonul personal.

Dacă unele semnificații sunt intuitive, se deduc direct din imagine, altele revelează realități mai subtile sau mai neconvenționale.

De exemplu, Cavalerul Graalului strălucește nu numai prin viziune și devotament, ci și prin potențialul său de iluzie – ceea ce subliniază unul din pericolele călătoriei Graalului: a investi cu semnificație salvatoare lucruri care cel mult ne izbăvesc de chinurile situației prezente.

Iertarea este reprezentată sub forma pământului reavăn din care cresc ciuperci. Unii ar putea interpreta asta în spiritul viziunii, dar se poate face o apropiere de procesul natural: iertarea face ca din gunoi să iasă viață și hrană.

Calul ca animal-mesager atrage atenția nu atât asupra sprijinului care vine din lumea instinctuală (ceea ce practic fac toate animalele-mesager) ci mai ales asupra acceptării acestui sprijin.

Broscoiul atrage atenția asupra nevoii de claritate în propria casă și propria intimitate.

Bufnița este atât viziunea cât și capcana. Bufnița vede în întuneric, dar este orbită de lumină. Orice viziune conține și posibilitatea de a te înșela în viziunea ta, posibiltate din care trebue să ții seama ori de câte ori te lași pradă propriei viziuni.

Lebăda este transformarea – încrederea că din rățușca urâtă poți deveni altceva, că lumea ți se poate deschide prin cultivarea aspectelor mediumnice

Da, toate bune și frumoase, înțelegem că, abstractizat, aici este descrisă călătoria eroului și fiecare dintre noi este Eroul. Eroiul are o singură cale, spre Sinele lui suprem, care este Sinele lumii, iar drumul trece totdeauna prin iubirea de Celălalt. Valabil oriunde și oricând.

Totuși, oriunde și oricând înseamnă de fapt niciunde și nicicând. Toate aceste lucruri capătă carne pentru noi numai dacă le trăim individual și particular. Iar pentru asta există Avalonul. Sau credința în Avalon. Credința că Avalonul este acolo undeva, în cețurile din Somerset, și Avalonul ni se poate deschide.

Credința în Avalon

Despre Avalon știm doar din legendele barzilor. Numele de Avalon apare pentru prima dată în Historia Regum Britanniae a lui Geoffrey de Monmouth din 1136: aflăm că în Avalon a fost făurită sabia Excalibur care a făcut din Arthur regele legendar care a rămas în istoria mitică a lumii. Arthur a scos din piatră această fabuloasă sabie, despre care se spune că ar fi fost făurită în lumea de dincolo. Tot de aici aflăm că Arthur a fost rănit de moarte în bătălia de la Camlann și a cerut să fie adus aici, în Avalon. Alți barzi spun că Arthur a însărcinat pe unul dintre cavalerii săi să ia sabia Excalibur și să o arunce în lac, pentru ca Excalibur să se întoarcă la Doamna Lacului, în lumea zânelor unde a fost făurită.

Nimeni nu a putut localiza nicicând cu precizie arheologică Avalonul, dar tradiția ne spune că ar trebui să-l căutăm undeva în cețurile din Glastonbury, Somerset.

Prima astfel de tradiție care a fost documentată este cea pornită de la călugării din Glanstonbury Abbey. Gerald din Wales povestește în De instructione principis (1193) despre un mormânt care conține scheletul uriaș al Regelui Arthur și cel al reginei sale, Guinevere. Mormântul fusese descoperit de călugării din Glastonbury Abbey în 1191, între două piramide de piatră. Se mai spune că un bard galez i-a dezvăluit regelui Henric al II-lea locul de înmormântare secret. Mănăstirea a fost distrusă de incendiu în 1184; în timpul reconstrucției, călugării au căutat rămășițele lui Arthur și Guinevere; au declarat apoi că le-au găsit într-un sicriu de plumb, la nouă picioare sub o lespede de piatră  cu cruce de plumb era inscripționată: „aici zace îngropat renumitul rege Arthur în Insula Avalon”. Oasele au fost reîngropate în 1278 într-un mormânt de marmură neagră, în interiorul bisericii – s-au pierdut însă în 1539 când abația a fost vandalizată și complet distrusă de tăvălugul Reformei.

Acesta este abia începutul sau un prim strat al unei legende care trimite mult mai departe, în  profunzimea timpurilor și lumilor. Dacă Avalonul este Glastonbury, dacă Tor este numai partea vizibilă din acel domeniu al zânelor de unde a venit fabulosul Excalibur, atunci legenda se poate duce mai departe.

Pe meleagurile de la Glastonbury se spune că s-ar fi refugiat și Iosif din Arimateea, care a adus aici Sfântul Graal, respectiv cupa din care a băut Iisus la Cina cea de Taină. De această istorie se leagă istoria cavalerească a căutării Graalului, scrisă în toate variantele foarte enigmatic. Practic, în mai toate variantele, Graalul este căutat pentru a-l vindeca pe regele rănit. Să fie regele rănit chiar Arthur? Să fi fost Graalul găsit cu adevărat, iar Arthur să se fi tămăduit și să fi aflat astfel nemurirea, retrăgându-se în Avalonul nevăzut, dincolo sau sub cețurile din Glastonbury? Să fi descoperit oare călugării un mormânt fals, iar Arthur va să vină pentru a împărăți din nou, ca regele de drept al ținuturilor acestora?

Sunt mulți care cred asta și nu numai cei care aparțin Britaniei și-și cultivă rădăcinile celtice. Mai mulți sunt cei care cred asta și provin din toate colțurile lumii. Pentru că Avalonul sacru aparține lumii – o arată și revelația despre poziționarea Turnului din Glastonbury pe una dintre marile laylines ale lumii, linia numită a Arhanghelului Mihail. Liniile de forță și energie sacră ne leagă pe toți de cele mai semnificative locuri ale lumii, iar Avalonul sacru își revelează înțelepciunea pentru toți.

Mai mult, revelațiile ultimelor decenii deplasează accentul de la regele Arthur ca rege al briților la fundamentul celtic al locului și încă mai departe, spre o eră a preoteselor, a sacrului feminin ca a preexistat chiar ordinii druidice. În legendă ele sunt asimilate atât marii preotese cât și „zânelor“.

În felul acesta, credința în Avalon ni se revelează ca o credință în nemurire ca devenire a sufletului,   condus de intuiții revelate în trup, iar sufletul urmează să tragă după el trupul.

Autoarea cardurilor Înțelepciunea Avalonului se adresează în principal unui public feminin și pune accentul pe divinitatea feminină a Avalonului, fără să diferențieze foarte clar tradițiile: „Legenda spune că în Marea Britanie era odată o insulă sacră numită Avalon, unde preotesele cu semilunile albastre pictate de frunte, studiau legile Spiritului și o onorau pe Zeiță și Forța Divină din toate lucrurile. Asta până când romanii au venit și bisericile lor creștine au înlocuit Vechile Căi ale druidului. Numai preotesele puteau despărţi vălurile ceţii magice eterice care se ridica deasupra apelor pentru a-și găsi drumul spre țărmurile Avalonului. Am conceput aceste cărți pentru a vă prezenta personajele mitologice magice ale Avalonului. Ele vă vor ghida simbolic și vă vor lega de scopul vostru mai mare, vă vor ajuta să vă manifestați dorințele inimii și vă încurajează să obțineți o mai mare cunoaștere de sine. A divina înseamnă a te conecta la sufletul tău. Fie ca acest instrument de divinație să te binecuvânteze și să te țină în iubirea sacră a Zeiței.” spune autoarea.

Avalonul este accesibil de oriunde, fie și numai pentru că locul fizic atribuit lui, Glastonbury, se află pe una din liniile de forță ale pământului. Credința în Avalon este semnul că putem avea acces la spiritualitate și nemurire, aici și acum, prin trupurile noastre. Iar tot ce ne duce spre această credință este binecuvântat, fie că este o carte de rugăciuni sau un pachet de cartonașe de divinație.

Am trăit cu mare bucurie aventura descoperirii Avalonului și înțelepciunii sale. Ba chiar le-am folosit pentru divinația proprie, în cețurile care însoțesc vremea de dinainte de solstițiul de iarnă. După o căutare de felul acesta, șansa a făcut să pornesc dimineața de acasă, iar drumurile m-au dus pe malul lacului din cartier. Am luat tramvaiul, care înainta pe layline-ul său care părea acum cam fragil, pe țărmul lacului. Lacul nu se vedea, abia vedeam rațele care rămăseseră pe mal. Nu se vedea nici luciul apei, nici păduricea de la malul celălalt, nici roata mare care știam că străjuiește de obicei lacul. Doar ceața groasă și lăptoasă. Niciun reper, în afară de reperul interior. I-am mulțumit în gând Monikăi pentru că mi-a prilejuit (re)întâlnirea cu înțelepciunea Avalonului în acest moment cețos al anului. Știința momentului, iată limbajul universal care se vorbește la Wayra Astrae. Check this good fortune place!