Sau prima hartă din lume care duce de la pământ la cer

Printre femeile de la țară umblă o vorbă: când nu se vor mai face ouă roșii, vine sfâșitul lumii! Ca atare femeile nu au încotro și trebuie să coloreze ouăle de Paște în fiecare an. Apoi cojile vopsite și/sau scrise ale ouălor de Paşte se aruncă pe apă în jos, ca râul să le poarte în ținutul „Blajinilor”, la capătul lumii, aproape de Apa Sâmbetei. Astfel vestea învierii va ajunge și la Blajini (despre care se spune că ar fi suflete pure de copii morți nebotezați)

Ouă colorate se fac de jur împrejurul lumii, cu difeite prilejuri sacre, toate amintind de fertilitate, de nașterea și renașterea lumii. Un germene în care stă închisă o viață completă, un semn al eternității și puterii de regenerare a vieții, oul a fost folosit ca instrument magic nu de puține ori. În primul rând datorită puterii sale protectoare, deoarece o viață care se poate oricând regenera nu va fi afectată de nimic rău (și acum se spune la țară ca un ou de Paști te ferește de vrăji tot anul!).

Se înțelege că fragilul ou natural nu putea servi drept amuletă, așa că în nenumărate colțuri ale lumii există tradiția de a confecționa ouă din diverse materiale, inclusiv prețioase, care vor servi drept purtătoare de noroc și instrumente de protecție magică. Prin decorarea oului, puterea lui magică era sporită. Ouă desenate au fost găsite inclusiv în mormintele Chinei antice și se pare că tradiția de a decora ouăle cu simboluri geometrice este comună în tot spațiul culturii Cucuteni-Tripolia.

În spațiul geografic actual al străvechii culturi Cucuteni-Tripolia – deci Bucovina, parte din Maramureș, parte din Moldova, parte din Ucraina, parte din Polonia – ouăle se încondeiază, respectiv se figurează pe ele adevărate mandale, după tehnici specifice și urmând o simbolistică anume, care se revelează a fi comună în acest spațiu, dincolo de orice diferențe locale. Se presupune că, deși denumirile simbolurilor au fost creștinizate sau profanizate, esența simbolisticii provine de dincolo de istorie, de ceea ce se cheamă „era noastră“: și chiar de mai departe, din neoliticul culturii Cucuteni – regăsim câteodată asemănări între cele câteva obiecte de ceramică care s-au păstrat de atunci și ceea ce a fost moștenit ca model de încondeiere și care se practică la noi de exemplu în Ciocănești, Suceava.

Cultura Cucuteni preceda cu câteva sute de ani toate așezările umane din Sumer și Egiptul Antic și se întindea pe o suprafață imensă, pe teritoriul actual al României (Moldova, nord-estul Munteniei, sud-estul Transilvaniei și Basarabia), Republicii Moldova și Ucrainei.

Ceramica din cultura Cucuteni este unică în Europa – i s-au găsit asemănări numai cu o ceramică dintr-o cultură neolitică din China – în ambele tipuri de ceramici apar simboluri spirituale străvechi (Yin și Yang, Svastică, Cruce). Între cele două culturi este o distanță de timp foarte mare, cea din China apărând după circa un mileniu față de cea de la Cucuteni.

Spațiul culturii Cucuteni-Tripolia se suprapune aproape exact cu spațiul unde există și înflorește tradiția încondeierii ouălor. Odată cu dominanța religiei creștine, motivele specifice graficii Cucuteni s-au mutat pe oul de Paște.

Ouăle împistrite (împestrițate) sau închistrite pot fi scrise sau desenate în două culori (una de fundal și una pentru motivul decorativ) sau pot fi policrome cu ornamente simple sau în relief. Se mai spune despre ele sunt „muncite“ sau „necăjite“. Pentru împistrire se folosesc baia integrală de culoare şi tehnica cruţării succesive a fondului. Unealta de bază, chişiţa, este un beţişor având la unul din capete fixată o bucăţică de tablă foarte subţire, având în interior un orificiu foarte fin prin care să poată trece ceara fierbinte.

Desenul se trasează cu ceară caldă pe oul alb, după care se cufundă în culoarea pregătită dinainte. Când oul trebuie să conţină mai multe culori, se cufundă succesiv în culori din ce în ce mai închise, după ce s-au „scris” motivele cu ceară, tot succesiv. Pentru a îndepărta ceara, se pune oul aproape de o sursă de căldură şi se şterge cu o pânză.

Literal, este vorba despre ouă decorate cu condeiul, deci scrise, înpistrite sau închistrite. În Ucraina ouăle rezultate se numesc pisanki, scrieri. Motivele încondeiate românești sunt însă printre cele mai bogate, mai variate și mai abstractizate. Încondeierea, obicei de origine precreștină, era practicată exclusiv de femei, cu o săptămână înainte de Paște, de obicei în „joia verde” și „vinerea seacă” în credința că ouăle pregătite în aceste zile sfinte nu se strică. Dacă în trecut culorile destinate ouălor încondeiate erau roșu, negru și ocru, în prezent se folosesc mai toate culorile de bază. Simbolurile geometrice au fost interpretate arhetipic: etnologii spun că linia dreaptă verticală simbolizează viața, linia dreaptă orizontală, moartea; linia dublă dreaptă, eternitatea; linia formată din dreptunghiuri simbolizează gândirea și cunoașterea; linia ușor ondulată, apa, purificarea, pe când spirala simbolizează timpul și eternitatea iar spirala dublă arată legătura dintre viață și moarte despre care este vorba în sărbătoarea Paștelui, Învierea. Pe ouăle încondeiate se pot vedea crucea obișnuită, crucea rusească sau crucea moldovenească (o cruce cu alte cruciulițe la capete), steaua, calea încâlcită, dar și reprezentări „naturaliste”, din regnul animal (albina, broasca, șarpele, mielul) sau vegetal (brad, spic, floare).

Procedeul încondeierii începe cu spălarea și degresarea atentă a fiecărui ou, pentru ca vopseaua să prindă bine și mai ales uniform. Apoi ouăle se fierb la foc domol, așezate culcat în vas și apoi se introduc în baia de vopsea. Apoi se trasează pe ou desene cu un condei special improvizat și înmuiat în ceară de albine topită. Apoi oul se plonjează în băi succesive de culoare (galbenă, roșie și neagră – dacă se folosesc alte culori, principiul rămâne același: culorile sunt din ce în ce mai închise). Unealta folosită (condeiul) se numește chișiță și este un bețișor de lemn ce are fixată la unul din capete o pâlnie minusculă confecționată din alamă, prin care este petrecut un fir de păr de porc. La sfârșit, după scriere și îmbăiere, oul se încălzește puțin și, cu ajutorul unei cârpe, ușor încălzită și ea, se îndepărtează straturile de ceară, punându-se în evidență desenul.

Oul Cosmic conţine 3 planuri: Cerul Apropiat (cerul zilei), Cerul Mediu (înstelat) şi Cerul Îndepărtat (întunecat). Pe Oul Cosmic, cele trei ceruri sunt delimitate de două porţi solstiţiale: poarta părinţilor, în constelația Racului (lunară) şi poarta zeilor, în constelația Capricornului (solară). Cele două capete ale oului încondeiat, împodobite de obicei cu o floare în opt petale, simbolizează iniţierea subpământeană, de dinainte de naştere, şi iniţierea în Cer, de după moarte. Cu alte cuvinte, omul
intră, din veşnicie, în lumea cunoscută prin „poarta părinţilor” şi se întoarce în veşnicie prin „poarta zeilor”.

Între cele două veşnicii există Hora Oamenilor Sfinţi (romburile, marcate şi cu Crucea Nordului în interior), prin care sunt figurați de fapt străbunii.

Oul este reprezentarea universului cu cele văzute și nevăzute: prin suprapunerea crucii Cerului (dreaptă) cu crucea Sfântului Andrei (crucea Nordului, constelația Lebăda) ia naștere un romb, simbol al naturii duale a lui Hristos și a dublei apartenențe a ființei umane (la Cer și la Pământ). Mersul soarelui se poate figura prin linii drepte (străvechiul simbol al zvasticii). Dacă i se
suprapune și sensul de mişcare al Lunii va rezulta simbolul numit floarea vieții.

În desene, triunghiul indică treimea, dar și cele trei momente fundamentale ale omului (naştere, viaţă şi moarte) și cele 3 instanțe ale psihicului: percepția, imaginaţia şi extazul. Modelul „cireşica” e aproape identic cu vârtelniţa de pe ceramica de Cucuteni. Motivul „cărarea rătăcită”, care se desfăşoară pe întreaga suprafaţă a oului ca o spirală cu volute reprezintă Calea Lactee, numită Cărarea Ciobanului. Simboluri asemănătoare se regăsesc și pe ouăle încondeiate ucrainiene (pysanky) sugerând originea lor comună în cultura Cucuteni-Tripolyie.

Motivele folosite la împistrirea ouălor se numesc în Bucovina: crucea Paştelui, floarea Paştelui, cărarea ciobanului sau cărarea rătăcită, brâul şi desagii popii, brăduţul, frunza de stejar, albina, peştele, coarnele berbecului, cârja ciobanului, steaua ciobanului, inelul ciobanului, fluierul ciobanului, “40 de clinişori”, vârtelniţa, creasta cocoşului, broasca, fierul plugului, uliţa satului, grebla, sapa etc. Denumirile par inspirate din viața cotidiană, însă ele se referă la simboluri geometrice străvechi, arhetipale, transmise din negurile timpului, pentru care nu mai există nume adecvate – de aceea li se spune cu nume inventate în funcție de aparența lor.

Tradițiile orientale fac din construirea unei mandale un gest magic de construcție a unei identități pentru cel care o lucrează. La fel se întâmplă și în tradițiile încondeierii. Cei care au moștenit azi meșteșugul au moștenit și principalele indicații ale simbolisticii, fără să poate detalia asupra lor. Etnologii pot spune, formal, că liniile drepte reprezintă rațiunea și cele șerpuite apa, respectiv simțirea, dar numai cine încearcă să deseneze singur pe ou își poate da seama de vivacitatea acestor simboluri.

Oul ne centrează și ne regenerează, ne permite renaștrea și redefinirea: o știau meșterii străvechi, o știau yoghinii creatori de mandale, o știa și marele psihanalist C. G. Jung pentru că o învățase de la pacienții lui care re-creau aceeași tehnică.