La unul din workshopurile de astrologie experiențială care au avut loc de curând, cineva a tras biletul cu numele lui Lilith. A întrebat imediat ce planetă este Lilith și așa am descoperit că mai multe dintre noi nu știau mai nimic despre Lilith. Când joci rolul de planetă în alcătuirea astrogramei experiențiale a cuiva, este chiar mai bine să nu știi nimic despre acea planetă, pentru ca ceea ce știi și deduci din ideile proprii să nu interfereze cu senzațiile de aici și acum, provenite din astrograma persoanei pentru care se lucrează. Totuși, atunci când vine vorba despre a înțelege ceea ce astrograma revelează devine important să știm câte ceva despre Lilith. Voi povesti în cele de urmează cum m-am întâlnit cu Lilith și ce mi-a revelat ea până acum.

Cu Lilith m-am întâlnit în urmă cu foarte mulți ani, pe când cercetam… psihanaliza. În cercetările mele, am investigat felul în care nașterea psihanalizei ca știință și metodă a venit în contextul contactului cu domenii psihologice ale obscurității, neantului și terorii exercitate de acest neant. În acest context mi s-a revelat Lilith ca încarnare a obscurului feminin și al sexualității feminine de nepătruns care a însemnat dintotdeauna pentru Freud, fondatorul psihanalizei, o limită atrăgătoare și inspiratoare, dar în același timp o graniță pe care nu a pătruns-o niciodată. Am investigat apoi locul geometric al acestei umbre în psihicul fiecăruia. Pe acest parcurs am întâlnit și semnificația astrologică, respectiv m-am întâlnit cu felul în care astrologia însăși tratează exact aceeași problemă.

Așa am aflat că în astrologie există nu mai puțin de trei definiții ale lui Lilith, care sunt practic trei aspecte din aceeași aventură a spiritului care este aventura miticei Lilith. Din punct de vedere mitic, mistic și psihologic, Lilith este moștenitoarea Marii Zeițe, mai exact a destinului ei după ce a fost detronată de puterea patriarhală.

Așadar, avem de-a face cu trei fețe astrologice ale lui Lilith, cărora le putem ulterior explora paralelismul cu cele trei componente ale zeiței Hecate.

1 Lilith asteroidul

Este un corp ceresc concret, un asteroid și poartă în astronomie numărul 1181. A fost descoperit în 1927, are un diametru de doar 67 km și se află în centura principală de asteroizi dintre Marte și Jupiter. Ca atare are nevoie de 4 ani pentru a orbita în jurul Soarelui.

2 Lilith Luna Neagră (Black Moon Lilith)

În general când se vorbește despre Lilith, ea este vizată, Luna Neagră – nu este însă un corp ceresc concret, solid, ci un loc geometric. Luna neagră este apogeul orbitei lunare, punctul care se află la cea mai mare distanță față de pământ. Se știe că traiectoria Lunii reale oscilează și s-a creat astfel o traiectorie care reprezintă media. La fel, Lilith (adică locul geometric denumit Lilith) presupune o Lilith oscilantă (Lilith adevărată) și o Lilith care este media corectată – o traiectorie care reprezintă media oscilațiilor – aceasta are o orbită de nu mai puțin de 9 ani. Lilith petrece nu mai puțin de 9 luni în dreptul fiecărei zodii. Oscilațiile lui Lilith cea adevărată sunt foarte ample.

3 Lilith Luna Întunecată (Dark Moon Lilith)

Se mai numește și Luna lui Waldemath sau Luna lui Sepharial. Se presupune că ar fi un corp ceresc material, dar foarte puțini pot demonstra acest lucru. Se pare însă că de prin 1818 există mărturii ale existenței sale fizice, sub forma unui nor sferic de gaz sau praf. În 1918, astrologul-teosof Sepharial a consemnat existența fizică a acestei „luni fantomatice“ a lui Waldemath, care ar avea o orbită “fulgerătoare“ de 119 zile în jurul pământului, petrecând câte 10 zile în dreptul fiecărei zodii. Însă acest lucru este în prezent contestat de comunitatea științifică. Cert este că Sepharial teosoful este cel care a făcut legătura între această contraparte întunecată a lunii și figura mitică a lui Lilith. Că este un mic asteroid, un nor de praf cosmic sau doar un punct geometric unde forțele cosmice se concetrează, fără a avea nevoie de materie, Luna cea obscură este simbol al unui continent care se află în noi, dar nu îl străbatem și nu îl cunoaștem. Știm că există numai pentru că exercită o anumită atracție asupra noastră.

Oricum am defini-o astrologic, deci, Lilith are legatură cu obscurul, cu umbra, cu aspectele noastre pe care nu le luăm în seamă sau nu le cunoaștem deloc sau le respingem. În limbajul psihologic, am spune că au legătură atât cu ceea ce s-a numit „subconștient“ – un câmp psihic semi-uitat care poate fi accesat totuși cu puțin efort psihic, cât și cu inconștientul care reprezintă marele străin din noi, fiindu-ne totodată cea mai intimă natură.

Mi-am propus să povestesc acum, într-o serie de trei articole, despre mitologia lui Lilith și ce revelează ea despre raportul nostru cu umbra. Le-am intitulat, simbolic: Lilith obscura, Lilith întunecata, Lilith iluminata.

O istorie mitologică

Se știe că marii zei detronați devin demoni – aceasta pare să fie și soarta lui Lilith cea fertila cu puzderia ei de copii demonici –  sau adepți? – pe care o întâlnim în tot spațium mesopotamian antic sub numele de lilim.

Babilonul deja o consemnează sub formă de demon – au fost găsite amulete și incantații menite se țină departe pe Lilith cea cu plete și aripi, care amenințe femeile însărcinate, pruncii – ulterior și bărbații care dorm, asta la popoarele care au preluat-o (hitiți, egipteni, israeliți și greci). Lilith apare ca succubus, ca prădătoare a fertilității umane, ca plăcere parazită a sexualității umane, fie că este vorba despre emisiile nocturne ale unui bărbat care doarme și are un vis erotic, fie de femeile în preajma nașterii, fie de pruncii care trăiesc încă în visele lor paradisul absolut al pântecelui, de care încâ-și amintesc. Acest „apetiti paradisiac“  sau apetit pentru plăcerea fără limite, pentru Raiul neumbrit de păcat, este trăsătura cea mai stabilă care va însoți figura lui Lilith în toate mitologiile.

În Biblie este menționată o singură dată, ca un demon izgonit de profetul Isaia în pustiu. Evul Mediu rabinic îi atribui și o istorie mitică elaborată, în calitate de primă soție a lui Adam. Așa intră și în imaginarul creștinilor. Michelangelo o aduce în Paradis, încolăcită în jurul Pomului Cunoaștererii, în calitate de femeie cu trup de șarpe, atribuindu-i astfel o întreagă descendență gnostică (despre care va fi vorba în cea de-a treia parte a călătoriei noastre cu Lilith). Exact pe filiera gnostică, în care Lilith apare mai degrabă ca o Sophia alungată, intervin și portretele absolut romantice dedicate ei de poetul și pictorul prerafaelit englez Dante Gabriel Rossetti: “părul ei fermecat a fost întâiul aur”. Bas Uterwijk, un fotograf olandez și artist digital, a creat recent portrete uimitoare ale unor figuri istorice celebre folosind inteligența artificială, pe care a „informat-o“ cu numeroase referințe literare și nu numai. Lilith reconstruită de el este foarte asemănătoare Lilithei lui Rosetti și probabil foarte departe de referințele sumeriene.

După ce James Joyce o declară pe Lilith „patroană a avorturilor“, feministele o preiau ca simbol al luptei lor pentru egalitate cu bărbații și independență.

Conform cercetătoarei biblice Janet Howe Gaines, numele de “Lilith” derivă din cuvântul sumerian pentru demoni feminini ai vânturilor – lilītu sau ardat lilǐ. Lilītu sunt demoni ai Pustiei care reprezintă un pericol mai ales pentru femei însărcinate și prunci. Ardat lilī este un demon de sex femeiesc infertil și însetat de sex care agresează bărbații tineri.

Cea mai veche mențiune literară a numelui de Lilith apare în Ghilgameș și Arborele Huluppu, un poem epic sumerian găsit pe o tabletă la Ur și datând din aproximativ 2000 î.e.n. Puternicul conducător Ghilgameș este primul erou literar din lume; el ucide monștrii și caută în zadar secretul vieții veșnice. Într-un episod, „după ce cerul și pământul s-au separat și omul a fost creat”, Ghilgameș se grăbește să o ajute pe Inanna, zeița iubirii erotice și a războiului. În grădina ei de lângă râul Eufrat, Inanna îngrijește cu dragoste o salcie (huluppu): din lemnul ei spera să-și facă tron ​​și pat. Un triumvirat de adversari demonici amenință însă salcia, iar unul din cei trei este chiar Lilith: „Un balaur și-a așezat cuibul la baza copacului, pasărea Zu și-a așezat puii în coroana salciei, iar în mijlocul ei demonul Lilith și-a construit casa.” Purtând o armură grea, curajosul Gilgamesh ucide balaurul și alungă pasărea Zu, care zboară spre munți și pe o Lilith îngrozită care fuge „în pustiu”.

Pe tot parcursul Cărții lui Isaia, profetul încurajează poporul lui Dumnezeu să evite să se amestece cu străinii care se închină la zeități străine. În capitolul 34, un Iahve care mânuiește sabia caută să se răzbune pe edomiții necredincioși, pe care-i amenință: Edom va deveni un pământ haotic, deșert, unde solul este infertil și animalele sălbatice cutreieră: „Pisicile sălbatice se vor întâlni cu hienele, / Demoni-țapi se vor saluta; / Și acolo lilita se va odihni / Și-și va găsi sălaș” (Isaia 34:14).5 Se pare că pentru cititorii lui Isaia demonul Lilith era atât de cunoscut încât nu era necesară nicio explicație despre identitatea sa.

Lilith din Talmud amintește de imagini mai vechi babiloniene, ale demonului feminin cu „păr lung” . Imaginea Talmudului despre Lilith întărește, de asemenea, impresiile mai vechi despre ea ca succub, demonul feminin care absoarbe puterea seminală a bărbaților în timp ce aceștia dorm. În general, tot felul de practici sexuale „nesănătoare“ și „impure“ sunt legate de Lilith, demonul erotic prin excelență. Lilith ajunge să întruchipeze toată plăcerea care se obține din sexualitatea interzisă – de aceea va deveni un simbol al feminismului și eliberării sexuale. Însă aceste conotații nu îi epuizează natura.

O referință talmudică susține că bărbații nu ar trebui să doarmă singuri noaptea, pentru ca Lilith să nu-i omoare (Shabbath 151b). În timpul perioadei de 130 de ani dintre moartea lui Abel și nașterea lui Set, relatează Talmudul, un Adam tulburat se desparte de Eva. În acest timp, el devine tatăl „fantomelor și demonilor bărbați și demonilor feminini [sau de noapte]” (Erubin 18b). Iar cei care încearcă să construiască Turnul Babel sunt transformați în „maimuțe, spirite, diavoli și demoni de noapte” (Sanhedrin 109a). Femeia demon de noapte este Lilith.

În colonia iudeilor din Nippur, Babiloc, s-au găsit mai multe boluri magice care au desenați demoni și au scrise incantații (în aramaică) menite să îi alunge. Între ei și Lilith succubusul.

Însă cea mai puternică poveste despre Lilith, cea care înflăcărează cel mai mult imaginația contemporană, a fost scrisă relativ târziu, în Evul Mediu, undeva înainte de anul 1000, într-o lucrare numită Alfabetul lui Ben Sira, produsă în mediile iudaice și apoi dobândind din ce în ce mai multă popularitate. Ce aflăm de aici?

Este o lucrare anonimă, o culegere de 22 de povestiri, care corespund celor 22 de litere ale alfabetului evreilor. L este Lilith, așa cum am aflat deja despre ea: are plete, aripi, poftă de sex și de distrugere. Dar aflăm și cine este ea de fapt: este prima soție a lui Adam, de dinainte de Eva, care i-a părăsit bărbatul și paradisul pentru că nu a îngăduit să fie tratată altfel decât ca egala lui Adam. În Biblie este deja scris că după ce l-a creat pe Adam, Dumnezeu și-a dat seama că nu e bine ca el să fie singur (Genesis 2:18). Aici vine inovația lui Ben Sira, care îl face pe Dumnezeu să creeze o altă ființă, tot din pământ, femeia pe nume Lilith, prima soață a lui Adam. Problemele vin în acest cuplu odată ce se pune problema de a face sex: Adam insistă ca femeia să stea mereu dedesubt, iar ea nu este de acord, argumentând că ei doi au fost creați la fel și deci sunt egali. Adam se încăpățânează, iar Lilith, exasperată, spune „Dumnezeule“ și se face nevăzută din Rai. Asta pentru că Numele lui Dumnezeu este e fapt un mister puternic, cea mai mare și mai puternică taină care transformă tot ce dorești în ființă, în realitate – deci, evident, trebuie să ai grijă ce-ți dorești! Ca atare, în prescripțiile practicii iudaice era total interzis laicilor să enunțe acest nume, tetragramatonul. „Dacă nu se întoarce, voi ucide în fiecare zi 100 din pruncii ei“ spune purtătorul Tetragramatonului către Adam. „Deci o să-i ucidă oricum“ trage Lilith concluzia. „Mi-a hărăzit destinul de ucigașă de prunci. Așa să fie!“ spunea ea îngerilor trimiși să o aducă înapoi; refuză categoric să se întoarcă. Numai îngerilor le promite că vor fi cruțați acei prunci care poartă amulete cu numele ei și/sau al acestor trei Îngeri  – iar obiceiul de a atârna în preajma pruncilor astfel de amulete supraviețuiește până târziu în mediile iudaice. Adam va primi o nouă soție, pe Eva, care nu are aceeași origine ca și el (făcută din „coasta“ lui Adam) deci nu poate pretinde statut egal. Lilith va locui „la Marea Roșie“ și, după unii, se va împreuna cu Samael, căpetenie a îngerilor căzuți sau cu bărbați umani neglijenți sau impudici sau corupți de plăcere.

Este aceasta o fantezie medievală? Da și nu. Cartea Facerii din Biblie este numai una dintre numeroasele care prezintă numeroase neconcordanțe. În Facerea 1 aflăm că Dumnezeu a creat în ordine: plantele, animalele, apoi bărbatul și femeia, în același timp deci, egali. Însă în Facerea 2 scrike că bărbatul Adam a fost primul creat, apoi după el plantele, animalele, și în cele din urmă femeia, ca să îi fie ajutor – aici femeia pare să-i fie din start subordonată bărbatului. Ca să creeze o consistență între aceste două pasaje antagoniste, apare povestea din Alfabetul lui Ben Sira, după care femeia din Facerea 1 este Lilith care se scoate singură din peisaj, iar cea din Facerea 2 este Eva, creată din coasta lui Adam.

Este Alfabetul lui Ben Sira o carte de înțelepciune și un simbol al coerenței gândurii?

Nu este foarte evident răspunsul, însă ceea ce știe sigur este că această lucrare este o satiră la adresa exegezelor Bibliei pe care autorul anonim le consideră în mod evident exagerate. Sunt atinse subiecte scandaloase, de tipul flatulența. masturbare, sex cu animale. Trebuie deci să punem totul între ghilimele? Nici acest lucru nu este totuși foarte sigur, deoarece gândirea rabinică se folosește adesea de umor și satiră, tocmai pentru a evidenția incoerențe metafizice.

Cu sau fără această coerențp biblică, obiceiul de a o menționa pe Lilith s-a păstrat mult timp. Obiceiul de a proteteja femeile însărcinate și pruncii de atingerea lui Lilith se păstrează ca superstiție în mediile evreiești până târziu. Dacă un copil râdea in somn, era semn ca Lilith se afla in preajma. Se credea ca un bobarnac usor pe nasul copilului facea ca Lillith sa dispara.

Lilith a inceput sa fie un motiv popular in arta si literatura in perioada Renasterii, când Michelangelo a interpretat-o ca o creatura hibrida, jumatate om si jumatate de sarpe. Artistul italian a pictat-o in jurul copacului cunoasterii, marind astfel importanta legendei sale.

Conform noilor Great Goddess Revivals, figura lui Lilith reprezintă un aspect al Marii Zeițe. În Babilonul antic, ea era adorată ca Lilitu, Ischtar sau Lamaschtu. Mitologia evreiască o pune deja în tărâmuri mai întunecate – un Demon rău al nopții, o parteneră potrivit pentru Satana, care îi pândește noaptea pe bărbați și ucide copii.

Cu câteva decenii în urmă, scriitoarele și activiștii feministe au analizat mai atent narațiunea și reputația lui Lilith. În 1972, Lilly Rivlin a publicat un eseu în Ms. Magazine în care contesta implicațiile negative ale lui Lilith și o redefinea ca „arhetip feminin creativ și auto-eliberator”.

În episodul următor, despre Lilith întunecata, vom afla mai multe legat de conexiunea lui Lilith din mitologie cu Lilith din astrologie.