Discuția cu Anna Semenova m-a captivat și mi-a dăruit și mie un strop de vindecare. Important în oceanul de stres al timpurilor noastre. Ca să ilustreze ce efect pot avea vremurile asupra destinului nostru spiritual, Anna mi-a spus o poveste.

„M-a chemat o doamnă să mă ocup de mama ei care avusese un accident vascular cerebral în urmă cu 2 ani, făcuse o tumoare pe creier, apoi radioterapie. M-a chemat să-i vindec trupul. Am simțit nevoia să spun: poate tu ai nevoie de ajutor mai mult decât mama ta. Dar am venit totuși să o văd pe mamă, să văd de ce are nevoie. Am putut să o ajut încă din prima ședință, prin terapie craniosacrală. A început să se simtă mai bine. Fiica ei mi-a cerut să mai vin. De la a treia sau a patra ședință creierul și sistemul nervos ale mamei au începeut să devină mai calme și ea a intrat într-o stare de transă ușoară (apare la unde cerebral alfa sau theta). În această stare a început să-și amintească despre copilăria ei. Trăise pe insula Sahalin, era la sfârșitul celui de-al doilea război mondial – acolo se luptau rușii și japonezii. Ea avea vreo 5 ani și viața ei era sumbră, gri. Erau acolo prizonieri japonezi, într-un soi de lagăr amenajat în pădure. Împreună cu alți copii, prieteni, mergeau să-i vadă pe japonezi în pădure. Îi plăcea să îi vadă de aproape, cum mănâncâ mâncarea lor japoneză, specială. Un bărbat mai în vârstă a început să vorbească cu ea, în japoneză. Și ea înțelegea tot ce-i spunea, deși nu învățase vreodatâ o boabă de japoneză. Au vorbit de multe ori. Și atunci ea a început să trăiască. Viața a prins culoare pentru ea, nu mai era gri, devenise mai veselă. I-am spus: omul asta ți-a transmis dragoste necondiționată. Și această femeie, care avea acum 84 de ani, m-a întrebat: Îmi este mie îngăduit să simt așa ceva? Este normal? I-am spus: Da, este îngăduit să simți asta, atunci și acum, oricând.“

Ce se întâmplase? După război a venit vremea lui Stalin, în care iubirea, Dumnezeu, credința erau interzise – de aceea ea credea că nu îi este îngăduit să simtă asta. Câteodată când nimeni nu o vedea, își îngăduia să-și amintească de momentele acestea și de bătrânul japonez. Apoi se închidea la loc și-și vedea de viață. O viață în care nu era fericită. Acum în terapie își amintise din nou și mă întreba pe mine, o femeie tânără: Îmi este permis să simt așa ceva? Este normal? I-am confirmat și mă așteptam ca pentru ea să fie o resursă de viață, de însănătoșire. Dar de fapt a fost o resursă pentru a muri în pace, fericită. Am putut-o acompania pe fiica ei, ca să se împace și ea și să accepte că aceasta este calea sufletului mamei ei, să o lase să plece în pace. M-a sunat și mi-a spus: mi-e frică să o pierd pe mama. Eu le-am ajutat să-și ia rămas bun una de la alta în pace. Ultima oară când am văzut-o pe mama ei, corpul ei era deja închis. S-a ofilit încet, ca o floare, iar fiica ei nu se mai temea. Eu am fost zguduită de întămplare – eram așa de tânără atunci. M-am întrebat și eu dacă îmi este îngăduit asta. Încet-încet am acceptat. Acesta era sentimentul copilăriei mele. Aveam de dat dragostea taălui meu și de vindecat pe fiecare din cei care îl jeleau. Am învățat atunci să preschimb suferința oamenilor în iubire.“

Așa mi-a povestit Anna și am plâns – și eu, și ea. Și povestea și-a făcut lucrarea ei de vindecare în sufletul meu.

Apoi am întrebat-o ce probleme îi adresează pacienții, intuind că și tulburările vremurilor noastre vor avea efecte asupra sufletului.

„De obicei vin pentru au un stres, iar în ultimi ani a fost o situație de stres colectiv, după covid și acum, cu amenințarea războiului. Oamenii se simt pierduți, nu văd nicio soluție.

Alteori declară că au venit de curiozitate, dar în cadrul terapiei aflăm povești dramatice din viața lor, aflăm despre traume străvechi care îi afectează corpul și creierul. Cel care declară că a venit de curiozitate poate nici nu știe că viața îi este afectată de un astfel de stres vechi, care încet-încât îi paralizează și îi blochează corpul. Prin terapie, povestindu-și trauma, el va putea avea șansa de a fi mai stabil. Unii realizează abia când ajung în terapie că nu se pot relaxa deloc, nu pot intra într-o stare de relaxare profundă. Creierul lor merge numai pe unde beta din cauza acestui stres colectiv, a acestei traume colective pe care o trăim. În terapie se relazează și sunt uimiți de asta. Plâng de fericire.

Alții vin cu traume și probleme fizice: hernie, probleme articulare

Alții vin după covid

Este o terapie care ajută și la vindecarea, la recuperarea întregului corp în convalescența după o boală.

Atunci când punem în conexiune corpul și inconștientul și eliberăm tensiunile rămase prizoniere la acest nivel, patternul de reacție al persoanei respecive se schimbă foarte repede. De aceea poate funcționa foarte bine în cazul dependențelor – unele dependențe se pot dizolva într-o singură ședință, dar nu putem spune dinainte. Nu se dau rețete în această terapie și nu se fac promisiuni.

De fapt, pentru noi, ca terapeuți nu există decât o singură întrebare: îmi este îngăduit mie, terapeut, să lucrez asupra acestei întrebări pe care mi-o prezintă azi pacientul?“

Dar cum știi asta?

„Simțind pulsul creierului. Oricine poate simți pulsul creierului, este foarte ușor. Punem întrebări la care se poate răspunde cu da sau nu și lăsăm pulsul creierului să răspundă. Dacă pacientul nu este sigur de ceea ce simte, din diferite motive, facem și testul kinesiologic. Este spectaculos să vezi ce descoperire este pentru copii momnetul în care află cum îți pot simți pulsul creierului. Este ca o întâlnire cu corpul proriu, încep să se simtă cu adevărat în interior. Nu este de data aceasta despre cum arată din exterior, ca în stadiul oglinzii, ci cum arată din interior. În special la adolesecenți se vede asta. Între 11 și 15 ani copilul se desparte de părinți; dacă nu se cunoaște pe sine și nu trăiește în interiorul său, orice grup puternic de oamenii îi poate fura  atenția. Această terapăie îi poate ajuta să se întoarcă la sine. Pentru adolescenți aceasta înseamnă protecție.

Pe nivel psihologic, creatorul terapiei cranio-sacrale, dr John E. Updedger, s-a bazat oe gestaltterapie, terapie sintetică și analiză jungiană. Aceasta este baza – dar trebuie adaptat pentru fiecare pacient. Mie această terpie mi-a dat libertate cu pacientul. Dacă vindecătorul interior al pacientul îmi permite, pătrund în profunzime cu vindecarea, ceea ce îmi aduce fericire în suflet.“ spune Anna.

Anna spune că în ședințele de terapie opreferă să nu se uite la ceas și să lase atăt psihicul căt și corpul să prindă încredere. Psihicul și vindecătoriul interior se conectează repede și prind încredere repede. dar corpul are nevoie de timp. Câteodată începe cu masaj profund, drenaj limfatic, terapie viscerală, tratamente pentru a permite corpului să se relaxeze profund. Poate dura mai mult de 2 ore și jumătate până ce mă asigur că psihicul este protejat de efectele corpului atunci când ceva se eliberează, în cadrul terapiei cranio-sacrale care urmează.  Câteodată masajul declanșează astfel de amintiri de traume și eliberări . Sunt mulți practicanți de masaj care atestă acest lucru.

De-a lungul anilor de practică ea însăși a evoluat și s-a schimbat foarte mult, mi-a povestit.

„Am trecut de propriile mele  blocaje – și pacienții mi-au fost și ei profesori aici, venind cu poveștile lor. Dacă eu rezonez prea tare cu aceste povești înseamnă că eu am o problemă , un blocaj. deci acei pacienți cu care am rezonat profund mi-au arătat ce chestiuni trebuie să rezolv la mine. Ca terapeut, trebuie să mă afli pe o poziție de neutralitate cu inima deschisă, neutralitate empatică – trebuie să păstrez empatia, dar să nu mă implic în probleme. Pot face asta numai cu dragoste. Fără dragoste nimic nu se poate. Numai dragostea poate fi șansa noastră la viață. Chiar și în vreme de război, trebuie să avem încredere și credință în Dumnezeu. Putem să ne construim propria noastră pace în jurul nostru, în casa noastră, cu oamenii apropiați nouă. Iar pacea se va răspândi așa, din om în om. Nu putem pune mâna pe război ca să îl oprim. Dar putem răspândi pacea. Putem oferi dragoste, ajutor. Prin dragoste ne unim cu toții, ea nu ține seama de limbă, naționalitate, culoare. Eu, ca terapeut, tratez orice pacient, orice limbă ar vorbi. De fapt nu avem nevoie de vorbe în terapia asta. Vorbim pentru că suntem obișnuiți să vorbim.“

Cred că ești foarte norocoasă și fericită! i-am spus Annei. Ea mi-a confirmat, povestindu-mi cum terapia i-a adus și ei vindecare, echilibru și voioșie.

„Dragostea este voioasă, dragostea nu înseamnă suferință decât dacă avem o problemă în interiorul nostru care ne împiedică să o simțim ca atare. Iubirea este acum o problemă foarte actuală, din cauza contextului energetic în care se află lumea acum. Poate în urmă cu vreo 10-20 ani era suficient să lucrezi numai cu corpul – care putea elibera mentalul. Și invers, puteam lucra cu mentalul ca să elibereze fizicul. Acum este necesar să mergem cu ele împreună, poate nu concomitent, poate pas cu pas, dar oricum împreună.

Trebuie să fim gata să facem față acestor vremuri neobișnuite. Covidul ne-a ajutat să creștem, războiul ne învață să avem încredere în noi și în ceilalți.

Putem crea împreună o rețea de iubire care va susține lumea. Avem nevoie unii de alții. Șamanii au și ei nevoe de ajutor, trebuie să se purifice și ei. Vindecătorii trebuie să lucreze tot timpul cu ei. Este un proces care nu se termină niciodată.“

I-am mulțumit Annei pentru interviu și pentru poveste. Mi-a spus ca are zeci și zeci de povești. Poate cândva le va scrie – dar până atunci promit să revin cu noutăți de la ea.